Sibiu – singurul oraș românesc cu cinematograf dom unde se pot viziona filme 360 pe un ecran cupolă

Sibiul este singurul oraș din România unde există un cinematograf dom, în care se pot viziona filme 360 pe un ecran tip cupolă, până duminică, 22 octombrie, când se termină festivalul de film documentar ASTRA Film, potrivit informațiilor de pe site-ul evenimentului, preluat de AGERPRES.

„De 24 de ani, AFF este o platformă conectată la ultimele inovații tehnice din domeniul filmului documentar. Având în vedere succesul înregistrat anul trecut, ne-am dorit ca și ediția de anul acesta să aducă publicului cinefil o experiență cinematografică de calitate, cu o selecție a celor mai noi producții full-dome, VR sau video 360”, a declarat directorul fondator al Astra Film Festival, Dumitru Budrala.

Majoritatea filmelor din acest cinematograf inedit, amplasat în centrul Sibiului, doar pe durata Festivalului ASTRA Film, se adresează copiilor.

„Programul full-dome le dă și în acest an spectatorilor săi șansa de a trăi experiența unică a cinematografului imersiv. Este al doilea an consecutiv când Sibiul este singurul oraș din România care oferă locuitorilor săi privilegiul de a lua contact cu cinematograful viitorului. Cinematograful-dom amplasat în Piața Mare din Sibiu este o construcție specială, iar ecranul ocupa întregul câmp vizual și înconjoară spectatorul, dându-i senzația de prezență nemijlocită în centrul evenimentelor din film”, se arată pe site-ul www.astrafilm.ro.

Programul oferă o selecție de proiecte unice care propun o călătorie dincolo de limitele realității, la intersecția dintre tehnologie și artă.

Miercuri sunt programate 13 filme în cinematograful dom din Sibiu, majoritatea pentru copii. Cea mai nouă producție cinema programată miercuri este filmul „Hello Terra”, produs în acest an în Polonia și care „conduce publicul prin secole de comunicare umană” pe parcursul a 30 de minute.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]