‘Genius: Picasso’, serialul în care Antonio Banderas îl interpretează pe genialul pictor spaniol şi care a fost filmat în Malaga, Paris, Barcelona, Budapesta şi Malta, va fi lansat în aprilie de postul National Geographic, în 172 de ţări şi 43 de limbi străine, relatează marţi EFE, preluat de AGERPRES.
Producţia de zece episoade reprezintă al doilea sezon al serialului ‘Genius’, al cărui prim sezon bazat pe biografia lui Albert Einstein, interpretat de actorul Geoffrey Rush, a fost nominalizat la Premiile Emmy şi Globurile de Aur. Antonio Banderas joacă împreună cu Alex Rich rolul genialului pictor originar din Malaga în această producţie realizată de Fox 21 Television Studios şi Imagine Television şi produsă de laureaţii cu Oscar Brian Grazer şi Ron Howard.
Serialul prezintă viaţa unuia dintre artiştii cei mai influenţi şi recunoscuţi ai secolului XX, a cărui carieră se întinde de-a lungul a opt decenii până la moartea sa, la 91 de ani, o perioadă în care a creat peste 50.000 de lucrări şi a fost implicat în căsnicii turbulente, aventuri romantice, alianţe politice şi personale în permanentă schimbare.
‘Genius: Picasso’ explorează dedicaţia faţă de artă a pictorului expatriat spaniol, precum şi aportul său la universul artei moderne şi viaţa sa personală turbulentă. Antonio Banderas îl interpretează pe Pablo Ruiz Picasso la maturitate, în timp ce Alex Rich (‘True Detective’) îl joacă pe tânărul Pablo, în epoca în care renunţă la studiile academice pentru a se alătura unui cerc de tineri şi scriitori boemi care luptă pentru a-şi deschide calea în Spania şi Franţa la începutul secolului XX.
Clémence Poésy (‘The Tunnel’) o interpretează pe Francoise Gilot, o pictoriţă franceză care a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu pictorul spaniol timp de zece ani şi care i-a dăruit doi fii.
Din distribuţie mai fac parte Sebastian Roché în rolul lui Emile Gilot, tatăl tiranic al lui Francoise, Robert Sheehan în rolul lui Carles Casagemas, un student spaniol la arte şi poet care a devenit cel mai bun prieten al lui Picasso, Poppy Delevingne, în rolul lui Thérese Walter, amanta şi muza lui Picasso şi mama fiicei sale Maya, şi Aisling Franciosi ca Fernande Olivier, artistă şi model al lui Picasso pentru peste 60 de portrete.
Mai joacă în acest serial şi Samantha Colley în rolul Dorei Maar, fotografă şi pictoriţă franceză care a fost de asemenea amantă şi muză a lui Picasso, T.R. Knight ca Max Jacob, unul dintre primii săi prieteni de la Paris, Seth Gabel ca Guillaume Apollinaire, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX şi colaborator al lui Picasso şi Johnny Flynn, într-o apariţie specială în pielea actorului francez Alain Cuny.
Filmările la ‘Genius: Picasso’ au început anul trecut, dintre care trei zile s-a filmat în casa din Malaga în care s-a născut pictorul spaniol, biserica în care a fost botezat şi arena coridelor care i-au marcat tinereţea.
Aici încep primele episoade, cu copilul Pablo (Alessio Scalzotto), învăţând să picteze sub îndrumarea tatălui său, José Ruiz Blasco (David Wilmont), profesor de artă la liceul din provincie, pentru a pleca apoi la Barcelona şi Paris, unde începe să picteze tablouri „comerciale”, până când o tragedie îl aruncă în Perioada Albastră şi a primelor sale succese.
Foto:Antonio Banderas / Facebook
[the_ad id=”14304″]