Senat: Comisia juridică a exceptat de la grațiere luarea de mită, traficul de influență, darea de mită și cumpărarea de influență

Comisia juridică a exceptat, joi, de la grațiere luarea de mită, traficul de influență, darea de mită și cumpărarea de influență, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu, informează AGERPRES.

Acesta a cerut reluarea votului dat miercuri asupra amendamentului prin care se grațiau faptele amintite, invocând declarațiile liderilor PSD care au spus că nu susțin grațierea faptelor de corupție.

„În raport cu împrejurarea că avem totuși prinse și neexceptate infracțiunile de corupție despre care am discutat ieri, în raport și de declarațiile făcute de liderii PSD, în speță de președintele partidului și de premier, membrii comisiei din partea PNL și USR vă propun să revenim asupra votului de ieri în ceea ce privește infracțiunile de corupție, să le includem în categoria excepției de la grațiere. Argumentele țin de soluția diferită față de infracțiunile din Legea 78/2000 și de declarațiile publice ale PSD, sens în care noi credem că, pe de o parte, lucrurile trebuie reglementate în mod uniform, iar pe de altă parte este foarte bine ca să avem o poziție clară și unitară a PSD în legătură cu infracțiunile de corupție, pentru că dacă parlamentarii PSD sunt de acord, respectam acest lucru, însă în raport cu declarațiile liderului PSD credem că e binevenită această propunere a noastră”, a susținut Fenechiu.

Și reprezentantul USR George Dircă a fost de părere că faptele de corupție nu trebuie grațiate pentru că „produc consecințe deosebit de grave și iremediabile”.

„Vreau să vă reamintesc că fapte de corupție au lăsat să se întâmple o tragedie, Colectiv, fapte de corupție fac ca pe spațiile verzi din București să fie ridicate blocuri și construcții care nu mai pot fi demolate, care ne afectează viața”, a subliniat Dircă.

Președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, a fost de acord să supună la vot propunerea PNL și USR, spunând însă că nu înțelege de ce sunt aduse ca argumente declarațiile liderilor PSD.

„Eu nu am înțeles ce căutau argumentele legate de declarațiile liderilor PSD. Dacă ar fi să luăm așa, ar însemna că v-aș solicita să vă manifestați consecvent cu poziția doamnei Turcan, care spunea ca PNL luptă împotriva Justiției. Dar astea fac parte din folclorul specific declarațiilor de presă”, a afirmat Șerban Nicolae.

Propunerea a trecut cu cinci voturi pentru (PNL, USR și UDMR) și patru abțineri (PSD și ALDE).

Miercuri, senatorii juriști votaseră un amendament la proiectul legii pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate prin care se grațiau persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență. De asemenea, erau grațiate fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia sau fapte săvârșite de funcționari străini sau în legătură cu aceștia.

Foto: AGERPRES