Semnează petiția de abrogare a OUG 13/2017 de modificare a Codului Penal

Semneaza petitia de abrogare a OUG 13-2017 de modificare a Codului Penal-1Semnează petiția de abrogare a OUG 13/2017 de modificare a

Codului Penal

Miercuri, 1 februarie 2017, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, scrisoarea de mai jos, în care solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Subsemnaţii, semnatari ai acestei petiţii regăsită pe pagina www.petitieonline.com, susţinem acest demers al preşedintelui României şi, la rândul nostru, solicităm Guvernului României abrogarea OUG nr. 13/2017.


Scrisoare transmisă de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu

01 februarie 2017

„La data de 31 ianuarie 2017 Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 92/01.02.2017.

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuţie însăşi necesitatea acestui demers,

Reţinând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ce conferă acestei autorităţi, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, competenţa de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti,

Observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat,

Văzând că acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar,

Luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanţă de urgenţă le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice,

Vă solicit abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.


SEMNEAZĂ AICI PETIȚIA ONLINE