Șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a făcut duminică apel la guvernul catalan, care vrea să organizeze un referendum privind independența Cataloniei, să renunțe la ”ruptură”, ”divizare” și ”radicalism”, apel ce ilustrează reapariția tensiunilor între Madrid și separatiști, relatează AFP.
După zece zile de la dublul atentat soldat cu 16 morți și peste 120 de răniți în Catalonia (nord-est), Rajoy a afirmat, la o reuniune a formațiunii sale politice, Partidul Popular (PP), în Galicia (nord-vest), că proiectul de referendum al guvernului catalan este ”ultimul lucru pe care și-l dorește majoritatea societății catalane în aceste momente”.
”Mi-ar plăcea, la fel ca imensa majoritate a spaniolilor, ca unii lideri politici să renunțe la planurile lor de ruptură, de divizare și de radicalism”, a declarat Rajoy, făcând aluzie la guvernul catalan condus de către Carles Puigdemont.
Într-un interviu publicat vineri în The Financial Times, Puigdemont și-a reafirmat dorința de a duce la bun sfârșit consultarea populară prevăzută pentru 1 octombrie, în pofida atentatelor comise de către o celulă teroristă la Barcelona și Cambrils.
”Avem peste 6.000 de urne pregătite, nu văd cum statul l-ar putea opri”, a declarat Puigdemont în cotidanul britanic. ”Oamenii trebuie să aibă certitudinea că atunci când convocăm referendumul, acest referendum are loc în mod inevitabil”, a insistat duminică Puigdemont într-un alt interviu, de această dată în cotidianul catalan El Nacional.
Foto: AGERPRES