„Sea Shield 2019”, cel mai mare exerciţiu multinaţional derulat în apele teritoriale ale României

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, în portul militar Constanţa, nave participante la „Sea Shield 2019”, cel mai mare exerciţiu multinaţional derulat în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, şi i-a felicitat pe militarii români şi străini pentru rezultatele obţinute, informeazã AGERPRES.

„Mă bucur foarte mult că ne întâlnim aici după ce aţi terminat exerciţiul. În vizita pe navă mi s-a prezentat exerciţiul, rezultatele acestuia şi acum, la acest moment, pot să vă spun ceva foarte simplu: felicitări, sunt foarte mândru de voi şi de munca pe care aţi depus-o şi pe care o depuneţi. Este îmbucurător şi liniştitor să aflu de la comandanţii voştri că v-aţi integrat foarte bine cu participanţii din alte ţări. Mi-a plăcut foarte mult când am auzit că în condiţiile în care nava nu dispune chiar de toate facilităţile pe care vi le doriţi, reuşiţi foarte bine să completaţi prin capacitatea voastră şi prin inventivitate şi, în concluzie, pot să vă spun că sunt foarte bucuros că am venit astăzi aici, că v-am întâlnit, că am primit direct şi imediat rezultatele acestui exerciţiu. Şi, la finalul alocuţiunii, vă spun bun cart înainte!”, le-a spus Iohannis militarilor români, la bordul fregatei „Regele Ferdinand”.

Sursa foto: (c) Nona Jalbă / AGERPRES

Preşedintele României a vizitat apoi nava canadiană „HMCS Toronto” şi pe cea olandeză „Zr. Ms. Evertsen”.

„Vreau să vă spun de la început că sunt impresionat de rezultate, vreau să vă felicit pentru că aţi făcut un lucru extraordinar. Pentru mine, ca preşedinte al României, acest exerciţiu a fost foarte important, pentru că avem Marea Neagră, o mare frumoasă, dar şi o zonă foarte complicată şi presupun că pe durata acestui exerciţiu cu toţii aţi putut observa de ce este o zonă atât de complexă. Pentru mine şi pentru România este foarte important să îi avem pe aliaţii noştri, pe voi, împreună cu noi, aici, în Marea Neagră, lucrând împreună, pregătindu-ne împreună şi cunoscându-ne reciproc. Zona Mării Negre nu este numai o regiune estică sau o graniţă estică a NATO, zona Mării Negre este foarte complicată şi avem nevoie de voi toţi, avem nevoie de NATO. Pe de altă parte, România este o membră de 15 ani a NATO iar noi ne-am schimbat, ne-am adaptat. La început, România a primit securitate de la NATO, dar acum pot spune că este şi un furnizor de securitate în regiune”, le-a spus Iohannis militarilor olandezi.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, exerciţiul „Sea Shield 19” a fost interconectat vineri, în ultima zi de desfăşurare, cu exerciţiul „Vigorous Warrior 19”, în portul militar Constanţa, printr-o secvenţă de evacuare medicală de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”. În cadrul acestei activităţi de instruire au fost exersate procedurile specifice unui scenariu care ia în considerare producerea unui accident de scufundare, soldat cu multiple victime.

Forţele Navale Române au organizat, începând cu 5 aprilie, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Au participat 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care au exersat proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forţele Aeriene Române au asigurat secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16 iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei au acţionat cu două aeronave de patrulare maritimă. Forţele Terestre Române au participat la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 „Mărăşeşti”, pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Sea Shield 2019 Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria au fost reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă, potrivit SMFN. 

Foto: presidency.ro