Sportiva Bianca Benea, de la CSM Oradea, a câștigat proba proba individuală feminină din cadrul Cupei României, joi, la Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv ”Petrache Trișcu” din Craiova, potrivit site-ului Federației Române de Scrimă, preluat de AGERPRES.
În finală, Benea a învins-o pe Ileana Cătălina, de la CSM Craiova, cu scorul de 15-14.
Pe locul al treilea s-a clasat Ioana Dumitru (CS Dinamo), care a întrecut-o în finala mică pe Ramona Calcan (CSA Steaua), cu 15-13.
În semifinale, Benea a dispus de Dumitru cu 15-13, iar Cătălina a câștigat cu 15-12 în fața Ramonei Calcan.
La startul competiției s-au prezentat 39 de sportive.
Anul trecut, titlul a fost câștigat de Greta Vereș (CSA Steaua), învinsă la Craiova cu 15-12 de Calcan, în sferturile de finală.
Vineri va avea loc proba feminină de spadă pe echipe.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]