Satu Mare: Autoritățile sunt în alertă, după depistarea pestei porcine africane la 20 de km de frontiera cu Ucraina

Autoritățile din județul Satu Mare sunt în alertă și monitorizează atent sănătatea suinelor, după ce în Ucraina, la 20 de km de frontiera cu România, a fost confirmat un caz de pestă porcină africană, a anunțat joi, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Nicolae Dumuța, informează AGERPRES.

El le-a spus secretarilor de comune din județ, în cadrul unei întâlniri, că județul Satu Mare este în pragul unei alerte de gradul 1, iar dacă se confirmă vreun caz, Armata izolează localitatea respectivă și specialiștii sacrifică toți porcii.

„La aproximativ 20 de km de granița cu România, de Satu Mare, a fost confirmat un caz de pestă porcină africană la un mistreț mort. Avem o alertă majoră. Tot ce înseamnă granița cu Ucraina a intrat înr-o monitorizare severă, echipele din cadrul DSVSA sunt pe teren pentru a supraveghea porcii domestici, asociațiile de vânătoare, Romsilva, Poliția de Frontieră au fost înștiințați, orice cadavru de mistreț va fi notificat DSVSA. Riscul de pătrundere a pestei porcine în România este foarte crescut”, a declarat Nicolae Dumuța.

Potrivit acestuia, pesta porcină africană nu afectează starea de sănătate a omului, însă omul poate transmite virusul mai departe la animale. Animalele infestate fac febră, își schimbă culoarea pielii și mor, fiind o boală contagioasă.

Foto: AGERPRES