Aproximativ 4.200 de copii au dispărut de acasă în ultimul an, iar peste 97% dintre cazuri reprezintă părăsiri voluntare ale domiciliului, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților, potrivit datelor puse la dispoziția organizației Salvați Copiii România de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) – Direcția de Investigații Criminale, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii remis AGERPRES, din totalul copiilor dispăruți în perioada 15 mai 2015 — 15 mai 2016, 132 sunt mai mici de 10 ani, 1.277 au vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și 2.791 sunt mai mari de 14 ani. Minorii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în București, Iași și Constanța. Majoritatea copiilor au fost găsiți, astfel încât, pe 15 mai 2016, în evidențele instituțiilor responsabile se mai aflau doar 338 de minori dispăruți.
Potrivit reprezentanților IGPR, ca și în anii precedenți, principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt neglijarea, lipsa de supraveghere, conflictele, abuzurile, lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinții, lipsa de educație, abandonul școlar și influența anturajului negativ, consumul de alcool și substanțe halucinogene sau situația economică precară a familiei.
„Din datele oferite de Federația Europeană pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, la nivel european, cele mai multe dispariții voluntare au loc în cazul copiilor cu vârsta de 15 ani. 54% dintre cazurile de dispariții raportate la hotline-urile ONG-urilor membre ale federației s-au dovedit a fi dispariții voluntare”, se arată în comunicatul citat.
Pe 25 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, Salvați Copiii a organizat workshopul „Liberi și în siguranță”, la care au participat adolescenți — membri ai Consiliilor școlare ale Elevilor și ai Consiliului Municipal al Elevilor București — și reprezentanți cheie ai comunității bloggerilor din România.
Workshopul a fost realizat în dorința de a oferi copiilor modele concrete de soluționare a problemelor și de luare a unei decizii, ce pot funcționa atât în grupul de prieteni, cât și în familie, în vederea îmbunătățirii relației cu părinții, ca factor de prevenire a disparițiilor voluntare.
Campanii de informare se vor desfășura la Timișoara, Iași, Suceava, Târgu Mureș, Dolj, Brașov, Neamț, Vaslui, Hunedoara, Caraș Severin, Argeș, Constanța, în școli și licee, care constau în workshopuri cu părinți, profesori și copii, campanii stradale și campanii interactive de informare prin forumuri. Campaniile au scopul de a-i ajuta pe copii să conștientizeze riscurile asociate disparițiilor voluntare, de a facilita identificarea timpurie a dificultăților cu care copiii se confruntă și de a asigura intervenția în cadrul unui parteneriat eficient între persoanele resursă și autorități — părinți, profesori, consilieri școlari, psihologi și poliție.
De asemenea, Salvați Copiii organizează regulat întâlniri cu consilierii școlari, pentru identificarea copiilor și a familiilor în situații de risc, conform sursei citate.
Citiți mai mult:
Ziua internațională a copiilor dispăruți