Salbac, compania a Grupului Agricola, lider de piaţă la Salam de Sibiu cu o cotă de peste 50, are planuri mari: în 2018 va investi și amenaja o staţie pilot de cercetare care va lucra la eliminarea aditivilor din produsele crud-uscate.
Angelica Șmil, directorul general Salbac, ne-a vorbit despre investițiile făcute până în prezent şi despre planurile de viitor.
Produsele Salbac sunt monitorizate 24 de ore din 24 de către tehnologi. Monitorizarea se face şi automatizat, pe diagrame, astfel încât la clienţi să ajungă numai produse de înalta calitate. Salamul de Sibiu, cel mai apreciat produs Salbac, este maturat natural. „Salamul de Sibiu staționează în tunelul de maturare peste 70 de zile, până ajunge la umiditatea din normele standard. Când este finit, este scos şi trimis către livrare, după ce este analizat şi este confirmată livrarea de către laborator. Nu punem cultură starter. Este permis în caietul de sarcini al IGP, competitorii pun, dar noi nu, deoarece aceasta este politica noastră, de a-l matura natural”, ne-a dezvăluit Angelica Șmil, conform unui comunicat de presă.
Volumul de producţie al Salbac se împarte în prezent în proporţii egale între produsele mucegăite şi cele nemucegăite. „Acum încerc să distanţez la 60%-40%, dar să nu scad Salamul de Sibiu, să cresc volumele, iar acestea să fie 60% la nemucegăite. La această categorie, Salamul Mozaic este un produs de top, la fel şi salamul uscat. Levant este salamul nostru drag şi premiat cu aur la Varşovia. Structura mare, cum este şi la Mozaic, este inspirată din mezelurile mediteraneene, dar adaptată gustului românesc. Am lucrat câte un an pe produs cu echipa. Este foarte greu să scoţi un produs pe gustul românilor”, mai spune directorul general Salbac.
Investiţii semnificatfive în dezvoltare
La Salbac, ca de altfel în tot Grupul Agricola, se pune accentul pe calitate şi pe satisfacţia clienţilor. De aceea, se lucrează continuu la îmbunătăţirea produselor care sunt scoase pe piaţă. Numai anul trecut au fost investite 6 milioane de euro, cei mai mulţi bani mergând în inaugurarea unei capacităţi de producţie pentru salamurile crud-uscate, urmând să fie mărită producţia cu circa 1.000 de tone până în 2020.
„Anul acesta am mai investit un milion de euro într-un slicer, un cutter, un poly-clip, pentru că pe sezonalitate maximă dezvoltăm două schimburi şi erau necesare. Pentru 2018 am bugetat undeva la maximum 500.000 de euro. Trebuie să ducem la capăt proiectele începute, iar apoi să facem următorii paşi. Am restructurat gama, am făcut upgrade în fabrică de produse fiert-afumate şi anul acesta facem minimum 200 de tone. Am cerere de produse fiert-afumate. Sunt cu notorietate zonală în Moldova. Pe partea de produse crud-uscate am dezvoltat secţii de prospături”, a mărturisit Angelica Șmil.
Profitul pe piaţa de carne, ca de altfel în orice alt domeniu, este dictat de puterea de cumpărare. Salbac are infrastructură, tehnologii şi specialişti la nivelul standardelor UE, dar trebuie să se adapteze puterii consumatorului român, care are putere de cumpărare scăzută. O provocare uriaşă, întrucât este dublată de dorinţa de a le oferi consumatorilor produse cât mai naturale, fără conservanţi.
„Lucrăm permanent pentru a înlocui produsele care sunt considerate nesănătoase cu unele sănătoase. Lucrăm de cel puţin doi ani cu echipa de cercetare, am luat fiecare produs în parte, l-am analizat, l-am restructurat. Este un proiect à la longue şi lucrăm cu partenerii noştri din România şi din UE care ne furnizează condimente. Este un trend mondial şi european. Toţi producătorii de condimente, aditivi, adjuvanți, sunt focusați pentru a crea ceva mai sănătos. Suntem şi noi implicaţi puternic în acest proiect, dar mai este mult de lucru pe această linie”, mai spune Angelica Șmil.
Planuri importante pentru 2018
Pentru anul care vine, Salbac urmează să investească în amenajarea unei staţii pilot de cercetare. Deşi produsele crud-uscate Agricola utilizează un număr foarte mic de aditivi, se doreşte eliminarea acestora pe cât posibil.
„Este un proiect de suflet dorit de echipa noastră. Noi facem cercetare, am echipa de cercetare, dar nu am un spaţiu modern. Ne dorim ca membrii echipei să creeze produse noi într-un sediu nou, proiect estimat la 100.000 de euro. Cred că va fi realizat în 2018”, dezvăluie directorul Salbac.
Cererea de produse noi este o realitate de care producătorii de mezeluri sunt conştienţi. De aceea, trebuie să ia în calcul ca periodic să lanseze produse. Riscuri sunt însă mari. „Rata de reuşită este sub 25%, pentru că nu orice produs performează. În plus, echipa Angelicăi este determinată să cerceteze toate posibilitățile care să o conducă la înlocuirea în cât mai mare măsură a conservanților”, a completat Grigore Horoi, preşedintele Agricola.
Volumul de producţie creşte de la an la an, odată cu cererea de pe piață. „Dacă anul trecut l-am încheiat cu 2.750 de tone de produse crud-uscate, anul acesta ne propusesem o creştere de 10%. Cred că vom realiza doar 6%, pe fondul scumpirii materiilor prime. Cred că vom atinge un total de 2.950 de tone pe această categorie. Pe producţia de Salam de Sibiu, în 2016 am avut 1.400 tone, iar anul acesta nu cred că vom depăşi 1.450 de tone. E totuşi o creştere de circa 6%-7%”, a declarat Angelica Șmil.
Salbac are 416 angajaţi şi o cifră de afaceri de 121,7 milioane de lei. În 2016, compania a primit certificatul IGP pentru Salamul de Sibiu.
Foto: Grupul AGRICOLA
Găsiți mai multe informații la:
Web: www.agricola.ro
Produse Agricola: salamuri.agricola.ro
Facebook: www.facebook.com/creatorpofta
YouTube: www.youtube.com/user/AgricolaInt