Rugby: FRR a sesizat forurile abilitate după tentativa de agresare a arbitrului Vlad Iordăchescu

Federaţia Română de Rugby a sesizat forurile abilitate în legătură cu incidentul de la finalul partidei Belgia – Spania, din cadrul Rugby Europe International Championship, când jucătorii naţionalei iberice au încercat să-i agreseze pe arbitrii români care au ”jurizat” confruntarea, în special pe centralul Vlad Iordăchescu, informeazã AGERPRES.

”Ostilitatea centrată pe brigada de arbitri români, care a judecat partida, contravine nu doar spiritului rugbyului, ci fair-play-ului în general. Nu există nicio scuză pentru atitudinea violentă de pe teren, un astfel de comportament aducând grave prejudicii imaginii generale a acestui sport. Valorile acestei discipline trebuie nu doar declarate, ci considerate drept un cod de conduită pentru toţi cei implicaţi în fenomen. Indiferent de cât este de mare presiunea unei partide, indiferent de frustrările pe care ea le poate genera, contestarea deciziilor unui arbitru nu poate lua forme lipsite de civilizaţie, care să ajungă să pună în pericol integritatea sa fizică. Ne mâhneşte faptul că o competiţie de o importanţă majoră, organizată de Rugby Europe, este scena unor astfel de manifestări, care se cer sancţionate drastic pentru a descuraja repetarea lor”, se arată într-o postare pe site-ul FRR.

Oficialii rugbyului românesc spun că respectul este fundamental în sportul cu balonul oval şi este datorat egalmente tuturor celor implicaţi într-o competiţie. ”Nu este opţional, nu depinde de victorie, nu poate fi pus între paranteze. Agresarea unei arbitru nu poate fi tolerată unui sportiv, este semnul unor carenţe de educaţie, sportivă şi nu numai, dar şi un semnal de alarmă referitor la ceea ce se poate declanşa pe viitor, dacă se vor contoriza prea multe circumstanţe atenuante”, menţionează sursa citată.

FRR subliniază că rugbyul are regulamente clare, foruri abilitate să evalueze obiectiv diverse situaţii şi să ia atitudine în consecinţă.

”Federaţia Româna de Rugby are încredere că autorităţile în domeniu vor sesiza gravitatea situaţiei, reafirmând prin măsurile luate faptul că ne dorim să contribuim cu toţii la evoluţia pozitivă a acestui sport, în spiritul şi valorile sale”, se precizează în postare.

Jucătorii şi staff-ul echipei de rugby a Spaniei au acuzat arbitrajul românului Vlad Iordăchescu, în cursul meciului pierdut surprinzător de iberici duminică, la Bruxelles (10-18), în ultima etapă a REIC 2018, rezultat care a calificat direct naţionala României la CM 2019 din Japonia.

La finalul jocului de la Bruxelles, în faţa a 2.000 de spectatori, jucătorii spanioli i-au reproşat vehement lui Vlad Iordănescu maniera de arbitraj, cavalerul fluierului fiind aproape alergat pe teren de componenţii naţionalei ”leilor” pentru a i se cere socoteală.

Foto: romanian rugby federation / Facebook
[the_ad id=”14304″]