Rugby Europe va analiza vineri arbitrajul de la meciul Belgia-Spania

Deciziile arbitrului român Vlad Iordăchescu de la meciul Belgia-Spania, al cărui rezultat (18-10) a dus la calificarea directă a echipei României la Cupa Mondială 2019 în detrimentul Spaniei, vor fi analizate vineri de comitetul de desemnare a arbitrilor al Rugby Europe, a anunţat luni într-un comunicat postat pe site-ul său oficial organismul continental al sportului cu balonul oval, preluat de AGERPRES.

”Comitetul de desemnare a arbitrilor al Rugby Europe aşteaptă un raport de evaluare al Supervizorului oficialilor meciului Belgia-Spania. În plus, el se va reuni la Poznan vineri, cu ocazia Campionatelor Europene Under-18. Ordinea sa de zi va fi modificată şi o mare parte a reuniunii va fi consacrată analizării tuturor fazelor de joc din această întâlnire”, a indicat Rugby Europe pe site-ul său.

Preşedintele Rugby Europe, românul Octavian Morariu, va da un comunicat după încheierea reuniunii.

De asemenea, Rugby Europe a precizat, într-un alt comunicat publicat pe site-ul său oficial, că delegările pentru meciurile din Rugby Europe Championship au fost făcute înaintea competiţiei de către o comisie independentă.

Aceste reacţii ale Rugby Europe vin după ce echipa Spaniei şi presa din această ţară a acuzat arbitrajul românului Vlad Iordăchescu la meciul pierdut de iberici cu 10-18 în faţa Belgiei, eşec în urma căruia au ratat calificarea directă la Cupa Mondială din 2019, biletul pentru turneul din Japonia revenind României. Naţionala Spaniei va fi nevoită acum să meargă la baraj pentru accederea la turneul final de anul viitor, unde va întâlni Portugalia, apoi Samoa.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]