Apelul înaintat de Federaţia Română de Rugby (FRR) privind descalificarea echipei naţionale de la Cupa Mondială din 2019 a fost respins de Comisia independentă care a analizat contestaţia depusă, informează World Rugby, preluat de AGERPRES.
În consecinţă, ”Stejarii” nu vor fi prezenţi la turneul final din Japonia de peste un an.
”(…) În urma unei revederi complete a probelor, inclusiv a declaraţiilor, a observaţiilor şi a materialelor noi înaintate de România, Spania şi World Rugby, Comitetul Independent de Apel a constatat: Comitetul Independent de Litigii a urmat abordarea corectă în impunerea unei deduceri de puncte care era în concordanţă cu deciziile a numeroase comisii din diferite turnee şi ligi de rugby, inclusiv calificările anterioare ale Cupei Mondiale; recursul României a fost respins pentru fiecare punct: în ceea ce priveşte circumstanţele neregulilor, Comitetul de Apel Independent a constatat că nu există niciun motiv să se renunţe la principiul stabilit şi coerent (inclusiv în calificările RWC din 2003 şi 2019) de impunere a unor depunctări. Totalul impus, având în vedere faptele, nu era în mod evident excesiv; recursul spaniol a fost respins pentru fiecare punct: Comitetul Independent de Apel a confirmat concluzia Comitetului Independent de Litigii că cei doi jucători au evoluat anterior pentru Franţa şi erau, prin urmare, neeligibili pentru Spania. Prin urmare, Comitetul a stabilit că sancţiunea impusă era conformă cu practica stabilită. În urma reflecţiei, rejucarea meciului Belgia -Spania s-ar fi dovedit nerealistă în lumina retragerii punctelor”, se arată, printre altele, în comunicat.
Comitetul Independent de Apel a întărit, de asemenea, declaraţia Comitetului Independent de Litigii conform căreia cazul demonstrează că federaţiile, chiar acţionând cu bună-credinţă, pot face greşeli, iar World Rugby ar trebui să ia măsuri pentru a evita repetarea acestor circumstanţe.
Pe 15 mai, România a fost penalizată cu retragerea a 30 de puncte în clasamentul zonei Europa pentru folosirea unui jucător neeligibil, Sione Faka’osilea, care evoluase pentru reprezentativa de rugby în VII a statului Tonga. După această sancţiune, „stejarii” au pierdut primul loc, care-i ducea în Japonia, în favoarea Rusiei.
Spania a contestat şi ea retragerea a 40 de puncte pentru utilizarea a doi jucători neeligibili. Spania a pierdut locul 2, care o ducea la baraj, această poziţie revenind acum Germaniei.
Spania a contestat şi decizia nerejucării meciului său cu Belgia, de pe 18 martie. Ibericii aveau nevoie de victorie pentru a termina în faţa României şi a se califica la Mondial, dar au fost învinşi (10-18), partida fiind arbitrată de un român, Vlad Iordăchescu. Federaţia spaniolă susţinea că desfăşurarea meciului a fost afectată de mai multe decizii ale arbitrului.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]