Românii din Spania și de pretutindeni au transmis mesaje de condoleanțe în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României
Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală. Pe 16 decembrie 2017, Regele Mihai a fost înmormântat în noua catedrală de la Curtea de Argeş lângă Regina Ana. Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă a Greciei.
Pe lângă miile de români din țară, care și-au arătat regretul și au dorit să ofere un ultim omagiu în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, și românii din Spania și de pretutindeni și-au manifestat regretul, tristețea și compasiunea față de Familia Regală a României în urma anunțului decesului Regelui Mihai I. Ziarul El Rumano și Radio Românul, două canale media românești din Spania, au pus la dispoziția românilor din Spania și de pretutindeni, o pagină dedicată, unde au putut lăsa mesajele lor de condoleanțe. Din aceste mesaje reiese o tristețe adâncă, o mare pierdere pentru poporul român a unui reper, a unui părinte, a unui simbol, a unui cunoscător al credinței sufletului românesc, a unui mare sfătuitor care avea întotdeauna cuvintele perfecte pentru a întări credința, uneori slăbită de evenimentele istorice, în binele țării și al poporului ROMÂN.
Prezentăm în continuare câteva dintre mesajele românilor de condoleanțe în memoria Regelui Mihai I:
Ne rugăm la bunul Dumnezeu să-L primească în ceata aleșilor Lui și să-i dea pacea veșnică, Dumnezeu să-L ierte! Condoleanțe Familiei Regale!
Dumnezeu să te odihnească în pace și sper să ne ierți pentru tot ce ți-am făcut!!
Sincere condoleanțe Familiei Regale și Dumnezeu să-L ierte!!
Drum lin spre cer Majestate, Dumnezeu să-L odihnească, condoleanțe familiei!
Îmi pare nespus de rău… Am avut ocazia să fiu printre sighișoreni în 1997, când Regele a vizitat Sighișoara… Dumnezeu să-L odihnească în pace…!!!
Rămas bun, Majestate, și iartă-ne ca n-am știut să te prețuim… condoleanțe familiei…
Dumnezeu să-L odihnească!
RESPECT! Mă înclin în fața istoriei adevărate!
Condoleanțe Familiei Regelui Mihai, odihnească-se în pace!
Rămas bun, Majestate!
Dumnezeu să Vă ierte și să Vă miluiască, Majestate! Un alt capitol al istoriei noastre se termină aici… și un altul nou începe… Să sperăm că de acolo o să „ne ocrotiți” pe noi toți de timpuri și mai grele, de oameni și mai răi…! Condoleanțe Familiei Regale a României!
Drum bun, Majestate! Bunul Dumnezeu să Te odihnească în pace, și de acolo de sus din ceruri, ai grijă de poporul tău.
O mare pierdere pentru români. Am fi trăit mai bine toți sub monarhie.
Odihnă veșnică pentru cel care nu a fost destul de apreciat la momentul respectiv. Drum lin, Majestate!
Odihnească-se în pace, sincere condoleanțe familiei și multe păreri de rău. Puține țări mai aveau regi, nu am avut onoarea de a cunoaște multe lucruri despre Majestatea Sa, însă mereu am fost mândră că încă îl mai aveam. Multe păreri de rău, încă odată și multa forță Familiei Regale. Să-i fie odihna liniștită!
Majestate, ați suferit, v-ați luptat, dar moartea v-a învins. Ați plecat cu tristețe în suflet și cu lacrimi pe obraji, deoarece n-ați putut duce la bun sfârșit ceea ce ați fi dorit pentru poporul român. Îmi este greu a găsi cuvintele potrivite pentru a-mi exprima durerea. Toți intrăm în viață, trecem prin ea și apoi plecăm cu demnitate atunci când Dumnezeu decide să pună capăt ultimului drum și să sfârșim alergarea pe acest pământ. La fel ca toți românii, nu voi uita niciodată cine ați fost, Majestate! Vă aduc un pios omagiu, iar Dumnezeu să Vă dea odihnă veșnică. Singurul loc unde veți rămâne viu, va fi în inimile românilor și a familiei îndurerate. Îngerii să Vă vegheze somnul de veci. Sincere condoleanțe familiei!
Iartă-ne, Majestate! Odihnește-te în pace!
Rămas bun, Majestate! Condoleanțe Familiei Regale!
Am rămas orfani, o parte din fiecare dintre noi a murit odată cu Majestatea Voastră. Dumnezeu să Vă odihnească! Condoleanțe familiei și multă putere de a duce mai departe tot ceea ce ar fi vrut Majestatea Sa Regele Mihai să facă pentru ce a mai rămas din tărișoara noastră frumoasă.
Am pierdut un stindard al libertății, un om care și-a iubit poporul. Am sufletul trist și îndurerat pentru ca REGELE meu nu mai este printre noi, a plecat în Regatul din ceruri, dar acum s-a întors definitiv acasă pe pământ ROMÂNESC, lângă poporul său să se odihnească în pace privindu-ne de acolo… de sus din ceruri. Am rămas doar cu amintiri acum… Rămas bun, Majestate…
Drum bun printre stele, Majestate!!! Am pierdut un rege, nu ne rămâne decât să plângem. Dumnezeu să-L ierte!
S-a mai scris o pagină tristă în istoria României, a plecat ultimul mare Rege, a plecat pe ultimul drum la fel de trist și discret cum a plecat când l-au obligat să abdice. Dumnezeu sa-L ocrotească și să se odihnească în pace!
Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale. Testamentul său politic este limpede și nu avem decât să-l urmăm toți, indiferent de convingerile politice! Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Dumnezeu să îl odihnească în Pace și Lumină!
Rămas bun, Majestate! Condoleanțe Familiei Regale!
Iartă-ne ignoranța, Majestate! Plecarea ta a lăsat un gol imens în sufletele noastre!
Condoleanțe Familiei Regale! Rămas bun, Majestate!
Pe lângă durerea imensă și marea pierdere pentru națiunea română, dorim să amintim o mică și necuprinzătoare descriere despre însemnătatea marii personalității a Majestății Sale Regele Mihai I al României:
Mihai I a fost membru de onoare al Academiei Române (19 decembrie 2007) şi i-au fost acordate, de-a lungul timpului, titlurile de Profesor Honoris Causa Extraordinar şi Senator ad Honorem ale Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca (12 aprilie 2003), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara şi Cetăţean de Onoare al municipiului Timişoara (21 mai 2009), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia „Dr. Alexandru Şafran”, din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (13 octombrie 2010), distincţia „The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London, pentru că a scurtat „cu cel puţin şase luni” cel de-Al Doilea Război Mondial, salvând mii de vieţi (10 mai 2011), titlul de cetăţean de onoare al oraşului ceh Kromeriz, acordat în semn de recunoştinţă pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupaţia nazistă a mai multor oraşe (23 octombrie 2011).
Condoleanțe Familiei Regale! Rămas bun, Majestate!
Foto: Familia Regala a Romaniei / Instagram