Românii din Spania au sărbătorit românește în cadrul Festivalului – Tezaur Românesc (Madrid)

Recital – Nineta Popa

Uniunea Muncitorilor Români din Spania a adus România aproape de români în cadrul Festivalului – Tezaur Românesc, de pe 8 iulie, din Alcalá de Henares, Madrid.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Recital – Polina Toropu

Uniunea Muncitorilor Români din Spania a desfășurat, pe data de 8 iulie 2018, un festival, denumit Tezaur Românesc, care a avut loc în Plaza de Palacio din Alcalá de Henares (provincia Madrid), programat între orele 12:00 și 22:00.

Recital – Devis Iulian Ilinoiu

Românii din Spania s-au adunat cu mic cu mare, într-o frumoasă și foarte călduroasă zi de duminică, pentru a sărbători împreună în cadrul unui festival dedicat folclorului autentic românesc. Artiștii invitați au încântat publicul cu repertoriul lor din diferite regiuni ale României, astfel românii din Spania și-au mai alinat din dorul de țară, de casă și de cei dragi. Artiștii invitați au fost: Nineta Popa, Andreea Haisan, Polina Toropu și Devis Iulian Ilinoiu.

Recital – Andreea Haisan

Recital – Andreea Haisan

Chiar dacă până seara târziu s-a simțit toropeala verii, românii prezenți la eveniment au întins mai multe rânduri de hore și s-au bucurat de jocul popular românesc. Românii au trăit cu mare emoție această ocazie deosebită de a participa la un festival de muzică autentică românească, solicitând în ropote de aplauze piese muzicale peste programul artistic planificat.

Recital – Nineta Popa

La târgul de produse tradiționale românești, românii au putut consuma preparate din carne rumenite la grătar, mititei tradiționali românești, dar și preparate dulci și deserturi tradiționale românești, colaci secuiești, produse de artizanat și multe altele. Mâncarea gustoasă a fost completată de diverse băuturi răcoritoare românești (bere, sucuri) care să întrețină atmosfera de petrecere.

Invitatul surpriză, Teo Paștiu a susținut un recital deosebit de folclor românesc.

Românii prezenți în Plaza de Palacio au aplaudat și au mulțumit la final pentru organizarea acestui eveniment încântați și emoționați de muzica românească, dorindu-și cât de curând alte festivaluri de genul pentru alinarea dorului de casă și de cei dragi.

Uniunea Muncitorilor Români, ca și organizatoare a acestui festival dedicat folclorului românesc, dorește să mulțumească tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment.

Dorește să mulțumească sponsorului Bârsan Pan și colaboratorilor: Autos Motoreta, Domnitorul, Primăria Alcalá de Henares.

Mulțumește, de asemenea, partenerilor media:

Radio Românul www.radioromanul.es (107,7 FM Spania), Ziarul El Rumano en España www.periodicoelrumano.es și Agenția Națională de Presă AGERPRES www.agerpres.ro.

Credit Foto-Video: Periodico El Rumano și Radio Românul

[the_ad id=”14304″]