Românii din Spania au petrecut pe muzică românească în cadrul unui Târg de produse tradiționale românești

Românii-din-Spania-au-petrecut-pe-muzică-românească-în-cadrul-unui-Târg-de-produse-tradiționale-românești-1Uniunea Muncitorilor Români din Spania a desfășurat, pe parcursul zilelor de 2 și 3 iulie 2016, un Târg de produse tradiționale românești acompaniat de muzică românească populară și de petrecere. Târgul de produse tradiționale românești, programat pentru sâmbătă și duminică, între orele 12-24, a avut loc în Antiguo Recinto Ferial, Paseo de Aguadores din Alcalá de Henares (Madrid).

Românii, în cadrul Târgului de produse tradiționale românești, au putut consuma cele mai gustoase preparate tradiționale românești, preparate din carne rumenite la grătar, alte produse din carne și mâncăruri după rețete din gastronomia românească, alături de multe alte deserturi tradiționale românești.

Seria concertelor de muzică românească a debutat pe 2 iulie, românii având ocazia de a petrece un sfârșit de săptămână minunat în compania celor dragi, dar și a altor români aparținători ai comunității românești din Spania.

Românii-din-Spania-au-petrecut-pe-muzică-românească-în-cadrul-unui-Târg-de-produse-tradiționale-româneștiÎn ziua de 3 iulie, interpretul de muzică Nicu Paleru a pregătit un concert deosebit pentru românii din Spania prezenți la eveniment, artistul având bucuria să cânte alături de români diferite piese din repertoriul său. Distracția a fost la cote mari, participanții în număr mare, români, dar și spanioli, întinzând hore printre spectatori în mai multe locuri prin mulțime.

Vremea frumoasă din cele două zile a făcut ca românii să petreacă până în noapte încântați de muzica și mâncarea gustoasă pe placul lor. Românii așteaptă cu nerăbdare diferite evenimente de acest gen, dedicate tradiției și culturii românești.

Intrarea la acest eveniment a fost gratuită.

Uniunea Muncitorilor Români, ca și organizatoare a acestui eveniment dorește să mulțumească colaboratorului Primăria din Alcalá de Henares și partenerilor media: Agenția Națională de Presă AGERPRES www.agerpres.ro, Radio Românul www.radioromanul.es (107,7 FM Spania) și Ziarul El Rumano en España www.periodicoelrumano.es.