Românii care merg în Canada fără viză pot solicita eTA doar cu un paşaport cu date biometrice

Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie (eTA) numai în baza unui paşaport simplu electronic (cu date biometrice) începând cu 5 iunie, ora 12,30 (ora României), se arată într-un comunicat al MAE remis marţi AGERPRES.

Potrivit MAE, paşapoartele simple temporare şi paşapoartele simple care nu conţin date biometrice – din penultima generaţie, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani – nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA.

Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă, se spune în comunicat.

„Autorizaţiile eTA obţinute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor paşapoarte simple temporare sau paşapoarte simple nebiometrice, vor fi anulate de către autorităţile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toţi cetăţenii români aflaţi într-o astfel de situaţie prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA”, se mai spune în comunicat.

MAE precizează că, în cazul cetăţenilor români aflaţi în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada a românilor care au primit eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric.

Totodată, MAE menţionează că românii care au obţinut eTA în baza unor paşapoarte simple temporare sau simple nebiometrice şi care, anterior datei de 5 iunie, orele 12,30 (ora României), au intrat şi se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectaţi de noua măsură.

„Permisul de studii sau de muncă obţinut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui paşaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizaţia eTA eliberată împreună cu acest permis îşi încetează valabilitatea”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români ale căror autorizaţii eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui paşaport simplu electronic şi cea a solicitării unei vize de intrare în baza paşaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei.

MAE recomandă cetăţenilor români care au obţinut eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor canadiene.

Totodată, MAE reaminteşte că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere a frontierei de la aeroporturile din respectiva ţară, nu şi la cele terestre sau maritime.

„Modificările tehnice operate de autorităţile canadiene au fost făcute în urma unui proces de consultare şi cooperare cu autorităţile române şi au drept scop preîntâmpinarea utilizării abuzive a facilităţilor introduse prin regimul liberalizat al călătoriilor cetăţenilor români în Canada”, se mai arată în comunicat.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]