România va fi prezentă la Târgul Internaţional de Turism de la Madrid (FITUR Madrid – Feria Internacional de Turismo, Avenida Partenon, 5,
28042, Madrid) în perioada 17 – 21 ianuarie, printr-un stand de 120 de metri pătraţi, iar mesajul principal de promovare este ‘România – o destinaţie turistică pentru 365 de zile pe an’, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Turismului, transmis miercuri AGERPRES.
„Ţinând cont de semnificaţia istorică a anului 2018, Ministerul Turismului va marca Centenarul Marii Uniri prin amplasarea în cadrul standului a unei replici a porţii de intrare în cetatea Alba Iulia. Pe întreaga perioadă a desfăşurării manifestării expoziţionale, vizitatorilor standului României le vor fi prezentate, atât la nivel informaţional, cât şi pe suport video, detalii istorice privind împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, dar şi principalele produse turistice româneşti: circuitele culturale, turismul în natură, turismul rural, pachetele tip city break, turismul activ şi de aventură, turismul balnear şi wellness, reliefând astfel potenţialul turistic al României ca destinaţie pentru 365 de zile pe an”, menţionează ministerul de resort.
Potrivit sursei citate, delegaţia Ministerului Turismului în Spania va fi condusă de către secretarul de stat, Cristina Ionela Tărteaţă, care va găzdui festivitatea de deschidere a standului României, alături de Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău.
De asemenea, programul oficialului din ministerul de resort va include întâlniri cu reprezentanţi din domeniul turismului, în vederea intensificării demersurilor de promovare a României ca destinaţie turistică, se precizează în comunicat.
FITUR Madrid (Feria Internacional de Turismo – Târgul Internaţional de Turism) reprezintă cel mai important târg de turism pentru pieţele ibero-americane. Acesta este salonul de turism spaniol de referinţă în domeniul turismului în general, care oferă profesioniştilor din domeniu oportunitatea de a se întâlni, de a schimba contacte şi idei de marketing, de a genera sinergii şi noi oportunităţi de afaceri şi de a se pune la curent cu evoluţiile pieţei internaţionale de turism pentru a genera liniile ulterioare de acţiuni de marketing şi vânzări. Zilele de sâmbătă şi duminică sunt accesibile, de asemenea, şi publicului larg.
Târgul beneficiază şi de o vizibilitate mediatică importantă, în ultimul an organizatorii transmiţând date despre FITUR la peste 50 milioane de persoane prin reţelele de socializare Facebook şi Twitter, manifestarea fiind prezentă, de asemenea pe Youtube, Flickr şi Linkedin, dar şi pe portalurile a peste 200 de bloggeri de turism acreditaţi.
Foto: Ministerul Turismului / Facebook
[the_ad id=”14304″]