Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM) al României participă la târgul internațional de inventică INNOVA Barcelona (4-6 mai 2017) cu patru invenții de renume internațional, informează Ambasada României în Regatul Spaniei:
– Staţie mobilă DKMR-01T pentru detectare de la distanță şi monitorizare a ihtiofaunei, în special pentru sturioni, în condiții hidrologice dificile. Această invenție românească a fost distinsă cu 6 medalii de aur, 2 medalii de argint şi o medalie specială la diferite evenimente internaționale.
– Complex Offshore pentru producerea de energie din surse regenerabile-hidro, solare sau eoliene, medaliată cu aur la „Thailand Inventor’s Day 2017” şi la „45th International Exhibition of Inventions of Geneva”.
– Complex pentru producerea energiei din surse regenerabile de-a lungul unor cursuri de apă. A primit medalia de aur la „Pro Invent Romania 2017” şi la „45th International Exhibition of Inventions of Geneva”, cea de argint la „Thailand IPITEX 2017” şi premiul special la „MyRIS Malaysia 2017”.
– Proces selectiv de recuperare a cromului, fierului şi zincului din nămolurile de la placarea metalelor și obținerea de compuși utili (pigmenți).
Detalii expoziţie aici: http://www.innova-barcelona.com/