România: În Muzeul Mamei din Petrila vizitatorii își întâlnesc fărâme din MAMA

Ajutorul vine de la oamenii locului care te îndrumă cu drag, sfătos chiar, spre casa vecinului lor Ion Barbu, artistul pe care îl cunoaşte toată lumea. Aşa că trecem pe lângă mai multe garaje pictate, urcăm o pantă mică, cu jumătate din atenţie îndreptată spre un câine care latră gros şi ne îndreptăm spre muzeu, străjuiţi de un gard din lemn vopsit în negru. Pe partea opusă, la numărul 1/4, o placă de metal cu litere decupate ne arată că am ajuns la „Mother’s Museum – Since 2012”.

Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FOTO
„Murind mama, trebuia să luăm o hotărâre în ceea ce priveşte casa. Suntem patru copii. Să o vindem şi să împărţim banii nu era nicio afacere şi atunci am zis că cel mai bun lucru este să păstrăm memoria ei şi memoria familiei. O mare parte dintre obiectele expuse aici sunt din familie, dar muzeul este îmbunătăţit şi cu contribuţii pe care diverşi oameni de cultură, poeţi, artişti au dorit să le doneze muzeului nostru”, explică Ion Barbu, la intrare.

„Înăuntru am păstrat tot ceea ce trebuia păstrat iar aici trebuie să-i mulţumesc mamei mele, pentru că a fost foarte strângătoare şi nu a aruncat nimic. De fapt, greutatea cea mare a fost să facem o selecţie din lucrurile ce i-au aparţinut şi care au atingere şi cu alte mame, din întreaga lume. Cred că acesta este câştigul muzeului, pentru că oricine intră aici întâlneşte fărâme din mama domniilor lor”, completează artistul.

Să nu vă aşteptaţi ca Muzeul Mamei să fie o clădire în care exponatele sunt umbrite de vitrinele din sticlă sau pereţii sunt plini de afişe cu explicaţii! Totul poate fi atins, obiectele sunt la vedere, cărţile pot fi răsfoite iar unele fotografii ne aduc aminte de personaje celebre.

Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FOTO
„Legenda spune că bunicul meu ar fi fost şeful bandei de jandarmi care l-ar fi prins pe banditul Terente. Bunicul era şef de post în Feteşti şi aici este o fotografie din gară, după ce a trecut trenul regal, cu toate oficialităţile. Unchiul meu a făcut cinci ani de puşcărie politică pentru un banc iar aici am descoperit la CNSAS fişa matricolă a deţinutului şi procesul-verbal de intrare în ‘închisoarea tăcerii’, cum se mai numea puşcăria de la Râmnicu Sărat, comandantul unităţii fiind Vişinescu Alexandru”, spune Ion Barbu.

Sunt aici fotografii vechi, obiecte diferite învelite în folii de culoare aurie, „pentru că vin din Epoca de Aur”, foarte multe cărţi, o parte din „atenţiile” îmbuteliate primite de tatăl său, dar şi abacul cu care mama sa calcula salariile minerilor.

„Raftul acesta este unul cu şpaga pe care o primea tatăl meu în calitatea lui de contabil pentru lucrările pe care le făcea diverşilor lideri sindicali. Aici sunt o serie de obiecte din copilărie, celebrul storcător de rufe care se anexa pe maşina de spălat iar acesta (un abac) era calculatorul cu care mama mea calcula salariile minerilor. Acesta este sufertaşul cu care mergeam la Geoagiu, în fiecare vară şi mama ne căra mâncarea de la cantină”, adaugă ghidul nostru.

Un diascop este numit primul video al familiei iar la loc de cinste este amplasat celebrul cerb din metal aurit care era făcut de muncitorii din uzinele de utilaj minier pentru fi oferit apoi în dar şi aşezat cuminte pe mileul de pe cutia televizorului.

Peretele dedicat mamei domină încăperea. „Sunt poze ale mamei mele din şcoala generală şi gimnaziu, făcute la Vulcan. Copiii erau îmbrăcaţi elegant, în uniforme şi se poate observa prestanţa şi eleganţa profesorilor. Mama mea a fost foarte bună la învăţătură, lua mereu locul întâi iar drept dovadă este această diplomă cu efigia lui Carol al II-lea, în care mama a primit premiul întâi cu medalie, cu media 9,92”, ne arată, cu mândrie, Ion Barbu.

Mai încolo, pe un alt perete, vedem o panoplie plină de catarame de toate formele şi felurile. Explicaţia acestui „exponat” ţine de vremurile trecute şi de perioada războiului.

„Trăgându-se dintr-o familie foarte săracă şi trecând şi prin război, totdeauna mama avea ideea aceasta că vremurile rele se întorc şi că nu trebuie să o prindă nepregătită. Şi atunci, de pe orice obiect de îmbrăcăminte sau încălţăminte care trebuia aruncat, se recupera tot ceea ce se putea. Aici avem o parte din cataramele de pe şoşoni, fulgarine, portjartiere, care zăceau într-o pungă foarte mare. Am ales câteva şi le-am aşezat pe o panoplie”, spune artistul.

Din muzeu nu lipsesc obiectele folosite în bucătăria unei gospodării iar cele din Muzeul Mamei fac referire la mâncărurile preferate ale copiilor. Şi ca lucrurile bune să nu se piardă, pe vasele date cu o culoare aurie sunt scrise reţete vechi, de la sărmăluţe în foi de viţă, supă cu găluşte de griş, continuând cu musacaua de vinete, ostropelul de pui şi până la salata de ardei copţi.

Muzeul Mamei este vizitat anual cam de 1.500 de persoane, majoritatea turişti care au auzit despre el citind informaţii pe internet. Strada pe care se află muzeul nu are asfalt şi niciun indicator care i-ar putea îndruma pe turişti spre acest loc.

Foto: (c) Sorin BLADA/AGERPRES FOTO
„Din păcate, muzeul acesta, ca şi alte muzee pe care le-am făcut, se înscrie într-o categorie aparte, specifică spaţiului românesc – muzeele orfane. Adică sunt orfane de administraţia locală, nesprijinite absolut deloc, şi atunci încercăm să ne descurcăm cum putem pe cont propriu. Există o pagină de Facebook, Mother’s Museum, cu mai multe contacte şi vizitatorii îşi pot anunţa intenţia de a ne vizita. Noi ne punem la dispoziţia lor, în calitate de ghid şi prieten, ulterior”, spune, încrezător, Ion Barbu.

Conceptul muzeului este unul de spaţiu viu, animat de evenimente organizate în baza relaţiilor de prietenie pe care artistul Ion Barbu le are cu alţi oameni de cultură din ţară. Aici au avut loc proiecţii de film, lansări de carte, seri muzicale. „Este un muzeu viu şi asta îmi place, pentru că deşi muzeele pe care le-am făcut sunt orfane, au totuşi viaţă în ele”, apreciază artistul.

Este nevoie de timp pentru a pătrunde intimitatea acestui spaţiu dedicat mamelor, pentru că, aşa cum spunea Ion Barbu, fiecare vizitator poate regăsi aici ceva din personalitatea proprie. Fiecare colţişor inspiră ceva, are o conexiune, spune o mică poveste.

„Concitadinul nostru, scriitorul Ion D. Sârbu, spunea despre tatăl lui că a fost acela care i-a dat şira spinării. În cazul meu, situaţia este puţin inversă. Mie mama a fost cea care mi-a dat şira spinării. Or, pentru o asemenea donaţie cred că merita un muzeu”, a conchis Ion Barbu.

Foto: Mother’s Museum / Facebook
[the_ad id=”14304″]