România, prin AFER, şi Franţa şi Grecia, prin autorităţile naţionale de siguranţă, semnează marţi, la Bucureşti, Acorduri de cooperare cu Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA), conform Directivei privind siguranţa feroviară şi a Regulamentului cu privire la ERA, două dintre iniţiativele legislative din cadrul Pilonului tehnic al Pachetului 4 Feroviar, informeazã AGERPRES.
„Începând cu data de 16 iunie a acestui an, dată limită până la care toate ţările membre UE care nu s-au derogat de la implementarea Pachetului 4 Feroviar trebuie să semneze Acordurile de cooperare, ERA va fi autoritatea feroviară unică din Europa. Aceasta va fi principala responsabilă de emiterea autorizaţiilor de introducere pe piaţă a vehiculelor feroviare, de eliberarea certificatelor unice de siguranţă pentru întreprinderile feroviare din Uniunea Europeană şi de aprobarea utilizării echipamentelor ERTMS terestre”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoş Titea, la Conferinţa feroviară internaţională privind teme actuale din agenda UE legate de liberalizarea Căilor Ferate Europene.
În opinia acestuia, cel de-al patrulea pachet feroviar este probabil cel mai ambiţios instrument legislativ de până acum, scopul său principal fiind de a revitaliza sectorul feroviar şi de a-l face mai competitiv în raport cu alte moduri de transport, prin crearea unui spaţiu feroviar unic european.
„Obiectivul general al acestuia este de a îmbunătăţi calitatea şi eficienţa serviciilor de transport feroviar prin eliminarea obstacolelor rămase pe piaţă şi consolidarea armonizării cerinţelor privind interoperabilitatea şi siguranţa pentru asigurarea unui nivel mai ridicat de armonizare a reţelei feroviare din UE. Rezultatul final ar trebui să se reflecte în niveluri mai mari de siguranţă, interoperabilitate şi fiabilitate în reţeaua feroviară europeană”, a afirmat Titea.
Acesta a atras atenţia asupra faptului că reţeaua feroviară europeană este în prezent destul de fragmentată, iar diferite state membre utilizează diferite standarde de siguranţă şi sisteme tehnice. De exemplu, serviciile transfrontaliere de transport feroviar trebuie să obţină o autorizaţie de siguranţă din partea mai multor autorităţi naţionale diferite şi au de-a face cu mai multe sisteme de semnalizare diferite.
„Aceasta face ca intrarea unor noi operatori feroviari şi echipamente tehnice pe piaţa feroviară să devină complicată şi costisitoare. Prin înlăturarea obstacolelor rămase în calea spaţiului feroviar unic european, cel de-al IV-lea Pachet feroviar va contribui la crearea unui sector feroviar mai competitiv, cu conexiuni mai bune între UE şi ţările învecinate. Astăzi, România, prin AFER, şi Franţa şi Grecia, prin autorităţile naţionale de siguranţă, vor semna Acorduri de cooperare cu Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA), conform Directivei privind siguranţa feroviară şi a Regulamentului cu privire la Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate (ERA), două dintre iniţiativele legislative din cadrul Pilonului tehnic al Pachetului 4 Feroviar. La nivel european au loc transformări de anvergură privind reţelele feroviare ale statelor membre împreună cu operatorii de transport care le utilizează. Sistemul feroviar a fost nevoit ca la nivel de politici să îşi consolideze propriile avantaje în comparaţie cu celelalte moduri de transport. Pentru a permite cetăţenilor Uniunii, operatorilor economici şi autorităţilor competente să beneficieze de avantajele care decurg din instituirea spaţiului feroviar unic european, este adecvat, în special, să se îmbunătăţească interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor feroviare naţionale, precum şi accesul la aceste reţele”, a explicat secretarul de stat.
Titea a subliniat că este necesară o compatibilitate între caracteristicile infrastructurii şi cele ale vehiculelor, precum şi o interconectare eficientă a sistemelor de informare şi comunicaţii ale administratorilor de infrastructură şi ale întreprinderilor feroviare.
„Nivelurile de performanţă, siguranţa, calitatea serviciilor şi costurile depind de o astfel de compatibilitate şi interconectare, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru interoperabilitatea sistemului feroviar al Uniunii”, a adăugat el.
Foto: pixabay.com