Au apărut deja primele flori ale bujorilor de stepă (Paeonia tenuifolia) în Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie, judeţul Mureş, singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit, iar în doar câteva zile au fost înregistraţi peste 2.000 de turişti veniţi să îi vadă, însă numărul acestora va creşte considerabil până la perioada în care se va atinge înflorirea maximă, informeazã AGERPRES.
Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori până în iunie, şi rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime între 10 până la 30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins, fapt ce le conferă un farmec unic.
„În timpul săptămânii trecute au fost mulţi vizitatori, dar în special duminică a fost o adevărată explozie, nu ne aşteptam la aşa ceva. Cred că duminică au fost sute de oameni. Am câteva ajutoare – pentru weekend-ul care vine ne pregătim mai bine, vor fi Sărbătorile Pascale şi se anunţă vreme bună, cu soare, aşa că voi avea mai mulţi voluntari, fiindcă va fi maximul de înflorire al bujorilor. Am luat nişte bandă pentru delimitarea aleilor pe care se va putea circula, am luat şi fluiere, ca să putem avertiza oamenii să nu intre aproape de bujori, fiindcă toată lumea e tentată să intre să îşi facă poze. De la prima înflorire am avut peste 2.000 de persoane, au fost foarte mulţi, parcarea de la stradă era plină, lumea pe potecă abia dacă încăpea (…) Primele două flori le-am înregistrat în data de 9 aprilie. Anul acesta a fost cumva diferit faţă de anii trecuţi, a fost o primăvară mai capricioasă, cu ploi, temperaturi mai scăzute şi asta a făcut ca perioada de înflorire să se întindă şi sperăm să ţină cât mai mult zilele următoare. Temperaturile au fost mai joase, însă pe miercuri-joi vor fi zile cu soare, chiar spre sfârşitul de săptămână. Bujorii au început înflorească şi în rezervaţia de sus, unde sunt atacaţi de gândacul păros, care ne face probleme în ultimii ani, fiind mai aproape de pădure. Nu putem folosi insecticide fiindcă am ucide şi alte vietăţi, acum am instalat nişte capcane, care s-au dovedit a avea efect, nişte vase mici, colorate în albastru, cu apă şi soluţie de spălat vasele. Până acum am prins mulţi dăunători”, a declarat, pentru AGERPRES, Ciprian Cenan, custodele rezervaţiei.
Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES
De când a preluat rezervaţia, la sfârşitul anului 2017, Ciprian Cenan a încercat să planteze seminţe de bujor în partea dreaptă a rezervaţiei, unde este mai rar, iar unele chiar au răsărit, însă până la înflorire durează 5-7 ani, în parcela situată în josul drumului, iar în rezervaţia de sus, de pe deal, durează între 8-10 ani, fiind altitudinea mai mare şi un pic mai rece.
Rezervaţia de la Zau de Câmpie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, lotul de jos, iar
diferenţa de nivel până la lotul de sus este de circa 25-30 de metri.
Faptul că bujorul de stepă nu a dispărut complet i se datorează lui Marcu Sâncraianu, care a descoperit modul în care planta trebuie îngrijită pentru a nu se pierde: după ce aceasta aruncă florile, nu trebuie tăiată.
Rezervaţia de bujori de stepă de la Zau de Câmpie a fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de regretatul custode onorific Marcu Sâncrăianu, care i-a îngrijit până la vârsta de 91 de ani, continuat apoi de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, când a fost răpus de o boală de inimă, iar din 2017, custode onorific a devenit Ciprian Cenan.
Bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă şi din acest motiv a dispărut din Europa – dacă este rupt, bujorul moare în câteva minute.
Secretul dăinuirii şi înmulţirii acestor flori i-a fost transmis de Marcu Sâncrăianu ucenicului său, Octavian Călugăr, iar acesta l-a dat mai departe lui Ciprian Cenan: în fiecare an, în luna iunie, bujorul îşi termină ciclul de înflorire, îşi pregăteşte sămânţa. iar custodele o urmăreşte foarte atent când ajunge la maturitate şi o recoltează când aceasta are o culoare maronie spre negru.
Procesul trebuie să fie foarte exact în privinţa recoltării seminţei, nu trebuie recoltată nici prea devreme, nici prea târziu, iar de la plantare până la înflorirea bujorului este o perioadă extrem de lungă, cuprinsă între 7 şi 14 ani, în funcţie de altitudinea la care e plantată. Dacă sămânţa nu este recoltată la momentul oportun, bujorul aruncă sămânţa din capsulele în care o ţine şi nu mai poate fi recoltată.
„Bujorul de stepă pentru mine e cea mai frumoasă floare pe care aş putea să o fotografiez. Marcu Sâncrăianu mi-a spus, şi a fost singurul lucru pe care l-am reţinut foarte bine şi m-a ghidat în a fotografia bujorii: ‘la răsărit şi la apus bujorii pot fi admiraţi în toată splendoarea lor’. Acesta era momentul cel mai frumos în care lumina bate razant, la apus, şi luminează numai florile, iar la răsărit au picuri de rouă, iar cu salcia în fundal sunt nişte momente unice (…) I-am prins pe ambii custozi, pe Marcu Sâncraianu l-am adus la bujori de vreo 2-3 ori, după ce mi-am luat permisul de conducere, era în vârstă şi nu prea mai putea să vină pe jos. Cu domnul Călugăr am colaborat mai mult în ultimii ani, eu fiind fotograf, mă anunţa când bujorii sunt cei mai frumoşi. Atunci am reuşit să surprind cele mai frumoase imagini pe care le folosesc ca să promovez rezervaţia şi să aduc cât mai mulţi turişti în zonă. Sunt destul de ocupat ca fotograf, trebuie să fug dintr-o parte în alta, dar neavând cine să se ocupe de bujori după ce a plecat domnul Octavian Călugăr, cei de la Primărie s-au gândit la mine, pentru că aş putea să vin. Am zis că mă dedic bujorilor, e destul de solicitant, în perioada asta e obligatoriu să vin aici, vin şi la răsărit şi la apus, apoi trebuie să fiu între oameni să am grijă să nu intre între flori. Sunt convins că se pot face mult mai multe, probabil trebuie adaptată valului de oameni. Sincer, multă lume mă întreabă de ce nu este taxă de intrare, probabil se doreşte să fie liber pentru toţi, deşi nu ar strica nişte fonduri să facem mai multe lucruri pentru rezervaţie”, a declarat Cenan.
Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Regretatul Marcu Sâncrăianu a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cei care l-au cunoscut pe Marcu Sâncrăianu au auzit şi povestea naşterii pasiunii sale pentru bujori. Potrivit poveştii, totul a început în ziua de 10 mai 1923, de Ziua Regelui, când oamenii au ieşit la iarbă verde. La petrecere, a fost invitat şi academicianul Alexandru Borza, care a povestit despre aceste flori, iar Marcu Sâncrăianu, care îşi însoţea tatăl – primar al comunei Zau de Câmpie – a ascultat cu atenţie povestea profesorului. Acesta a spus că, în momentul în care profesorul şi-a exprimat temerea că bujorii de la Zau ar putea dispărea, a exclamat ‘Nu te teme!’, iar lumea din sat s-a amuzat pe seama lui. Abia câţiva ani mai târziu oamenii din sat au început să-l ia în serios, întrucât se deplasa zilnic la rezervaţie pentru a îngriji florile.
Din acel moment, Marcu Sâncrăianu şi-a dedicat viaţa gingaşelor flori şi a învăţat din cărţi, deşi avea doar şase clase, cum să îngrijească bujorii de stepă. Aproape zi de zi de atunci – mai ales în perioada de înflorire şi de însămânţare – până în anul în care s-a stins din viaţă, la vârsta 91 de ani, Marcu Sâncrăianu a fost lângă florile sale şi a avut grijă să-şi pregătească din timp un ucenic la fel de devotat, pe Octavian Călugăr, care a preluat treptat custodia rezervaţiei.
În Rezervaţia de la Zau de Câmpie sunt două loturi: lotul A, declarat grădină botanică, în 1932, de academicianul Alexandru Borza, cel care a înfiinţat şi Grădina Botanică din Cluj-Napoca. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din anul 1932, rezervaţia de sus (de pe deal – n.r.), de 2,5 hectare, a fost declarată grădină botanică. Rezervaţia lotul B, cu suprafaţă de un hectar, a fost declarată grădină botanică în 1959-1960.
În rezervaţia de sus, de 2,5 hectare, înainte de 1950 erau sub 10.000 de exemplare, la inventarul din 2014 erau 20.000 de exemplare, iar în rezervaţia de jos, care are un hectar, sunt peste 30.000 de exemplare.
Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost expusă la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei.
Foto: AGERPRES
Din redacție, îți recomandăm să citești și aceste articole:
