România a reușit să obțină protecția și recunoașterea europeană pentru „Salamul de Sibiu”

România a reușit să înregistreze la nivel european „Salamul de Sibiu” ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011, a declarat, pe 19 feb. a.c. pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„România are deja protejat „Salamul de Sibiu” la nivel european, dar protecția intră oficial în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, așa cum prevede regulamentul european. Este pe ultima linie și Telemeaua de Ibănești care ar fi putut fi protejată mai repede pentru că din punct de vedere cronologic s-a depus documentația înaintea „Salamului de Sibiu”, dar a fost o contestație a Greciei ca să nu afecteze telemeaua lor. Am clarificat situația și cred că într-o lună cel mult vom primi și pentru acest produs. Urmează Novacul Afumat”, a precizat ministrul Agriculturii, conform AGERPRES.

Acesta a subliniat că obținerea Indicației Geografice Protejată (IGP) pentru „Salamul de Sibiu” permite producătorilor români care se află în arealul delimitat să producă acest tip de salam numai dacă respectă caietul de sarcini.

„Concret, este vorba de județele Călărași, Ilfov și București bineînțeles, Prahova, Sibiu, Brașov și Bacău. Exact unde sunt localizați producătorii de „Salam de Sibiu”, cei care au asociația. A mai apărut ulterior și domnul Radu Timiș (producătorul Cris Tim n.r.) care se află în acest areal delimitat, iar el ca să poată produce trebuie să adere la asociație și să respecte caietul de sarcini”, a explicat Irimescu.

Potrivit Ministerului Agriculturii, anunțul privind înregistrarea „Salamul de Sibiu” (IGP) ca produs de Indicație Geografică Protejată a fost publicat vineri, 19 februarie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 9 februarie 2016.

Conform procedurilor de înregistrare a unei denumiri în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate, nu a fost depusă în termenul legal nicio declarație de opoziție.

Astfel, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene, „Salamul de Sibiu” dobândește oficial denumirea de indicație geografică protejată la 20 de zile de la publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv pe 10 martie 2016.

Comisia Europeană a anunțat vineri într-un comunicat că „Salamul de Sibiu” a devenit cel de-al doilea produs românesc inclus în registrul celor ce poartă denumirea de „Indicație Geografică Protejată” (IGP), aprobând în data de 19 februarie cererea de înregistrare depusă de autoritățile române în acest sens.

Potrivit Comisiei Europene, acest tip de salam este un preparat din carne crudă, uscat, asemănător cârnatului, acoperit cu un strat subțire de mucegai. El este produs în București și în județele Bacău, Brașov, Covasna, Călărași, Ilfov, Prahova și, după cum sugerează și numele, Sibiu. Primele referiri la producția și comercializarea lui datează din secolul al XIX-lea, el fiind denumit inițial „Salam de iarnă”.

În data de 17 noiembrie 2014, a fost înaintată către Comisia Europeană cererea de înregistrare pentru dobândirea protecției denumirii „Salamul de Sibiu” — Indicație Geografică Protejată de către grupul aplicant — Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România, la care va adera și CrisTim.

Potrivit informațiilor MADR, istoria produsului începe în anul 1910, atunci când un italian pe nume Filippo Dozzi, profitând de condițiile climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung și cu garanție de luni de zile, s-a hotărât să cumpere în Sinaia o clădire care adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri și un hotel. Trecătorile tradiționale, prevăzute cu vămi oficiale, ce legau Transilvania de Țara Românească, erau situate pe Valea Teleajenului (cu ieșire la Săcele), pe Valea Dâmboviței (cu vămi la Rucăr și Bran spre Brașov și pe Valea Oltului) și cu vama la Turnu Roșu (ieșire spre Sibiu).

„Dozzi începe să vândă cu denumirea de „Salam de iarnă”, iar pe ștampila de export aplicată pe documentele ce însoțeau marfa, era inscripționată „Vama Sibiu”, întrucât această vamă era punctul de ieșire spre teritoriul Austro-Ungar. Deoarece în Ungaria existau fabrici concurente care produceau un salam asemănător cu cel produs de Dozzi, existau și restricții privitoare la tranzitarea transporturilor cu salam românesc pe teritoriul Ungariei. Astfel, în comenzile venite de la partenerii externi numele produsului devine mai întâi „Salam din vama Sibiu”, pentru ca mai apoi să fie numit „Salam Sibiu”, precizează MADR.


Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne de porc provenită de la porci ajunși la maturitate și din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale și/sau colagenice și supus afumării cu lemn de esență tare, maturării și uscării la rece. Pentru maturare se utilizează produse alcoolice precum vinul alb, roșu sau rose, coniac, vinars, vinuri spumante, bere neagră. De asemenea, sunt folosite culturi de mucegai nobil (spori) — Penicillium nalgiovensis sau un amestec de diferite tipuri Penicillium, care conțin obligatoriu Penicillium nalgiovensis.

Potrivit sursei citate, cea mai importantă contribuție în crearea gustului sunt aromele formate în cursul fermentației (care începe din momentul umplerii în membrană și se desăvârșește prin procesele de afumare la rece și maturare-uscare) din zaharurile adăugate, din aminoacizii existenți sau din cei formați prin hidroliza proteinelor, precum și cele formate prin degradarea lipidelor.

„Astfel, Salamul de Sibiu având o perioadă de maturare-uscare îndelungată (minim 60 de zile în prezența mucegaiului nobil) are o aromă specifică, inconfundabilă”, arată datele Ministerului Agriculturii.

România are o tradiție de peste 100 de ani în producerea Salamului de Sibiu, pentru care există o documentație foarte bogată care atestă că produsul a început concomitent în două zone diferite din România, arealul Sibiului (Mediaș) și cel a Văii Prahovei.

„Este evident că pe parcursul unor decenii întregi de tradiție în care procesul de producție a rămas neschimbat, conexiunea dintre produs, denumirea acestuia și aria sa geografică s-a consolidat în memoria consumatorului, care percepe prin Salamul de Sibiu acel salam crud-uscat, realizat în aria geografică indicată, din carne de porc și slănină tare, amestecate cu ingrediente de sărare-condimentare, având o culoare rubinie, cu o membrană acoperită de mucegai nobil alb, alb-gălbui sau alb-cenușiu, cu aromă și gust tipice. Datorită specificității produsului și a legăturii sale cu aria geografică, România a solicitat înregistrarea Salamului de Sibiu ca Indicație Geografică Protejată pentru a-l face cunoscut și pentru a-i crește competitivitatea la nivel european și mondial”, se arată în comunicatul MADR.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

România avea până vineri doar un singur produs protejat la nivelul UE — Magiunul de prune Topoloveni — care a obținut certificarea IGP în anul 2011, în timp ce Bulgaria, care a intrat în același an în Uniunea Europeană, deținea trei produse cu recunoaștere DOP și 11 cu IGP, conform sursei citate.