Ambasadorul României în Regatul Spaniei, doamna Gabriela Dancău, a avut, în 16 noiembrie 2020, o reuniune de lucru cu ministrul spaniol al Justiției, domnul Juan Carlos Campo, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Discuțiile au avut ca tematică centrală evaluarea de etapă a stadiului și dinamicii cooperării în domeniul justiției, desprinzându-se satisfacția ambelor părți pentru evoluțiile pozitive înregistrate atât în plan comun european, cât şi bilateral, în ultimii ani, pe segmente specifice ale cooperării juridice.
Ambasadorul român s-a interesat de practica spaniolă în ceea ce privește acreditarea unui magistrat de legătură pe lângă autoritățile spaniole, care ar reprezenta un facilitator al dialogului tehnic în domeniu și ar putea asigura celeritate în aplicarea instrumentelor juridice.
De asemenea, ambasadorul a pledat pentru continuarea discuțiilor pentru identificarea, împreună cu autoritățile spaniole, a unei soluții juridice pentru ca românii rezidenți în Spania, care își doresc dubla cetățenie română și spaniolă, să o poată obține, acesta fiind un deziderat constant al membrilor comunității române din Spania.
Foto: Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España – Facebook