Reprezentanţii României la Eurovision 2018 au impresionat audienţa încă din prima zi de repetiţii

Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au impresionat audienţa încă din prima zi de repetiţii pe scena de la Lisabona, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Spectacolul, pregătit în studiourile TVR, a impresionant audienţa din arenă – ţinutele artiştilor, scenografia, decorurile, jocul de lumini şi vocea Cristinei Caramarcu, solista grupului, fiind apreciate de organizatori şi de jurnaliştii prezenţi în press center.

„Mi s-a îndeplinit o dorinţă uriaşă: am arătat şi am cântat aşa cum ne-am dorit, aşa cum ne-am imaginat primul nostru moment pe scena Eurovision. Repetiţia a ieşit aproape perfect şi suntem foarte optimişti înainte de semifinală”, a declarat, în culise, Cristina, solista trupei „The Humans”, citată în comunicat.

După repetiţie, regizorul Petre Năstase şi Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României, au discutat în Viewing Room cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat ultimele amănunte, urmând ca vineri, 4 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiţii.

Delegaţia României a avut un program foarte încărcat după sosirea la Lisabona, marţi fiind programate repetiţii, şedinţa tehnică în Viewing Room, prima conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.

Trupa The Humans va realiza şi o premieră la Eurovision, pe scena concursului urmând să fie prezente 31 de personaje, au declarat artiştii români la conferinţa de presă care a urmat după repetiţii.

„Suntem încântaţi să realizăm o premieră la Eurovision, aducând pe scena concursului nu mai puţin de 31 de personaje. Chiar dacă regulamentul nu permite mai mult de şase artişti pe scenă, noi vom realiza o premieră şi vom fi, într-un fel, mai mulţi. Spectacolul nostru include şi 25 de manechine purtând măşti care sugerează depersonalizarea şi riscul pierderii identităţii într-o lume tot mai grăbită şi mai indiferentă, la care suntem martori în viaţa de zi cu zi. Conceptul accentuează mesajul piesei, care este unul de speranţă şi de încurajare. Vrem să accentuăm cât de important este să te opreşti, să priveşti în jurul tău şi să te bucuri de viaţă”, au declarat artiştii la conferinţa de presă, potrivit comunicatului citat.

La ediţia din acest an a Eurovision, Nicu Patoi, Anca Lupeş, Alexandra Cepraga, Gabriel Cotabiţă şi Mihai Alexandru sunt experţii care vor acorda voturile juriului României în concurs. Alături de juriile celorlalte ţări participante în a doua semifinală, cei cinci membri vor vota pe parcursul ultimei repetiţii, chiar în ziua show-ului televizat. În Marea Finală, vor vota toate ţările înscrise în concurs – 43 de jurii formate din 215 de membri de specialitate.

The Humans vor cânta în cea de a doua semifinală Eurovision piesa „Goodbye”, pe data de 10 mai, şi intră în concurs cu numărul 2.

Artiştii români vor putea fi votaţi de admiratorii din diaspora la numărul 1399 prin SMS. Mesajul trebuie să conţină numărul de intrare în concurs al artiştilor – „02”.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena de la Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai, şi va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22,00.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]