Recomandări pentru trecerea frontierei în perioada concediilor

Având în vedere că în luna august mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi numărul mare de cetăţeni români care aleg să-și petreacă vacanța în afara graniţelor ţării, în perioada următoare se preconizează o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales cele din vestul şi sudul țării, informeazã Poliţia de Frontieră Română.

Precizăm faptul că încă de la începutul sezonului estival, pe parcursul lunii iulie, s-au înregistrat creşteri semnificative ale traficului de persoane și mijloace de transport în mod special în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria.

Conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ. Astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
  • Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei existentă și în funcție de valorile de trafic, în limita configuraţiei acestora, se suplimentează arterele de control pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Cooperarea continuă cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria și Ungaria pentru gestionarea, în comun, a problemelor participanţilor la traficul transfrontalier.

Statistica

Anul trecut, în luna august, au trecut frontiera aproximativ 8,2 milioane persoane (media zilnică fiind de aproximativ 270.000 persoane), dintre care 3,64 milioane pe sensul de intrare şi 4,56 milioane pe sensul de ieşire şi aproximativ 2 milioane mijloace de transport.

În ceea ce priveşte punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 1.250.000 persoane, urmat de  P.T.F. Nădlac II cu peste 945.000 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 670.000 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (610.000 persoane) şi Vama Veche (269.000 persoane).

Recomandări:

  • Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia aglomerărilor.
  • Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.
  • Consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Călătorie minori cetăţeni români

Având în vedere faptul că, în cursul anului 2018, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 2.400 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul, în condiții legale, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Acestea se regăsesc pe site-ul instituţiei la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

Foto: www.politiadefrontiera.ro