RBL solicită dezbaterea publică de urgență a Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni

Romanian Business Leaders (RBL), prin proiectul RePatriot, solicită autorităților să consulte beneficiarii direcți ai Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni și să folosească resursele statului ca să răspundă în mod real nevoilor românilor din diaspora. În esență, strategia publicată în Monitorul Oficial la final de iunie 2017, fără consultare cu principalii parteneri din societate, îi încurajează pe românii din diaspora să se obișnuiască mai bine cu ideea că trăiesc departe de țară. Strategia urmărește în mod corect să promoveze identitatea românească, dar tratează superficial repatrierea talentelor și confirmă incapacitatea României de a atrage talente, semnalată de World Economic Forum, în Global Competitiveness Report (România ocupă locul 127 în lume), informează Romanian Business Leaders.

Între timp, economia suferă din cauza deficitului de forță de muncă. România este în competiție directă pentru forță de muncă cu întreaga Europa. Suntem deja pe primul loc pe continent la deficitul de forță (72% dintre companiile românești au dificultăți să ocupe posturile vacante, potrivit studiului realizat de ManPower Group), iar lipsa de capital uman se va acutiza și mai tare. Unul din trei angajatori din România are mari dificultăți să ocupe posturile vacante pentru că, pur și simplu, nu exisă oameni calificați să facă munca pe care ei o caută.

Repatrierea diasporei este o soluție practică pentru deficitul de forță de muncă din România. Cetățenii români care conduc afaceri și lucrează în economii dezvoltate sunt valoroși pentru societatea și economia din România pentru că vin cu etica muncii și cunoștințele câștigate în piețe mult mai mature și avansate decât cea românească.

Șapte din zece români din diaspora vor să revină în țară

Sondajele arată interesul diasporei pentru a reveni în România. Studiul realizat în 2015 de RePatriot, cu sprijinul Open-I Research, arată că 70% dintre românii din străinătate își doresc să se întoarcă în țară, dar și că aproape jumătate dintre ei nu au un plan concret în această direcție. Șase din zece români din diaspora vor să investească în dezvoltarea unei afaceri în România, iar cele mai atractive domenii sunt turismul (50%) și agricultura (44%). Principalele motive pentru care românii preferau să trăiască în diaspora erau nivelul de trai mai ridicat decât în România (70%) și gradul mai scăzut de corupție (56%).

În ultimii doi ani, RePatriot a discutat direct cu peste 3.500 de români din Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Statele Unite ale Americii (Silicon Valley), Franța, Norvegia și Grecia. Cei care își doresc și se gândesc serios să revină ezită din cauza serviciilor publice din România, în primul rând educația și infrastructura sanitară și medicală.

RePatriot creează contextele pentru interacțiune directă cu diaspora

Următorul moment prielnic în care diaspora poate fi consultată în mod real este luna august, când mulți români revin în țară în vacanță, iar peste 20 de orașe din țară organizează în parteneriat cu RePatriot evenimente speciale pentru acești oameni. În 2017, a doua ediție a Zilelor Diasporei se va organiza în Iași, Oradea, Râșnov, Botoșani, Schitu Golești, Reșița, Panciu, Săcălășeni, Suceava, Corbi, Făgăraș, Valea Stanciului, Timișoara, Sibiu, Arad și altele. Detalii aici. Despre Zilele Diasporei 2016.

În 4-8 octombrie 2017, 300 de antreprenori și executivi de top români care lucrează în străinătate pot fi consultați despre nevoile lor reale la ediția II a RePatriot Summit, care va avea loc în București și Poiana Brașov. În 2016, pentru prima dată după mai bine de 27 de ani, oamenii de afaceri din Diaspora au fost chemaţi acasă ca să investească în ţara lor de origine și să transfere din know how-ul câştigat pe toate continentele, pentru folosul economiei României. Detalii aici despre ediția din 2016 a RePatriot Summit.

DESPRE RBL

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, o țară mai bună pentru români.

Antreprenorii și șefii de companii din RBL inițiază și dezvoltă, pe bază de voluntariat, proiecte finanțate exclusiv din bani privați, prin care:

  • educăm și mentorăm antreprenorii start-up și scale-up (Programul Atelierele de Antreprenoriat și platforma de mentorat Mentoria);
  • inspirăm tinerii să gândească antreprenorial (Conferințele Vreau să Fiu Antreprenor);
  • repatriem diaspora prin antreprenoriat (RePatriot);
  • revitalizăm satul românesc prin antreprenoriat (Antreprenorești – Adoptă un sat!);
  • susținem și recunoaștem profesorii cu vocație și gândire antreprenorială (Proiectul MERITO).

Foto: rbls.ro