RAR lansează aplicaţia prin care se poate afla istoricul de daune al vehiculelor înmatriculate în România

Istoricul de daune al vehiculelor înmatriculate în România poate fi verificat, începând de marţi, prin intermediul unei aplicaţii lansate de Registrul Auto Român (RAR), ce poate fi accesată contra cost, potrivit unui comunicat de presă al RAR, transmis marţi AGERPRES.

Cu ajutorul aplicaţiei „Istoric Vehicul”, în câteva minute, utilizatorii pot afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societăţile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.

Interogarea prin aplicaţie, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost, la un tarif de 35 de lei. Suma se achită online.

Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă. În situaţia în care clientul doreşte să obţină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii: zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă; intervalul valorii devizului de reparaţie; intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului; dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic; dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

RAR precizează că toate informaţiile introduse în sistemul informatic, pentru a afla datele solicitate, sunt protejate conform normelor incluse în Regulamentul General de Protecţie a Datelor cu Caracter Personal (GDPR).

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES