Lungmetrajul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, coproducţie România-Luxemburg-Croaţia-Cehia, a fost recompensat, la 5 martie 2021, cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat online în perioada 1-5 martie, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluat de AGERPRES.
Subintitulat „Schiţă pentru un film popular”, ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost proiectat în premiera mondială în cadrul Berlinalei şi analizează raporturile dintre individ şi societate având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia. Din distribuţia peliculei fac parte, printre alţii, actorii: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu.
***
Regizorul şi scenaristul Radu Jude s-a născut la 28 martie 1977, la Bucureşti. A absolvit Universitatea Media – Secţia Regie Film în 2003. A lucrat ca asistent de regie pentru lungmetraje ca „Amen” (2002), în regia lui Costa Gavras, sau „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), în regia lui Cristi Puiu, potrivit site-ului cinemagia.ro.
A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Corp la corp” (2003), „Marea Neagra” (2004), „Lampa cu căciulă” (2006) – cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câştigător al marilor premii la Sundace, San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, Indielisboa, Bruxelles, Mediawave, Cracow, Almeria, Valencia, Uppsala şi selecţionat, printre altele, la Toronto, Telluride, New Directors/NewFilms, Tampere, Rotterdam, Huesca, „Dimineaţa” (2007), „Alexandra” (2008) – selecţionat în peste 30 de festivaluri, printre care Clermont-Ferrand, San Francisco, Cottbus sau Oberhausen (unde a obţinut Marele Premiu), „O umbră de nor” (2013), „Trece şi prin perete” (2014). A regizat, de asemenea, aproximativ 100 de spoturi publicitare.
„Cea mai fericită fată din lume” reprezintă debutul lui în lungmetraj. Până în momentul lansării filmului pe marile ecrane din România, „Cea mai fericită fată din lume” a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST Intl. Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009, precizează cinemagia.ro.
Al doilea lungmetraj al regizorului, „Toată lumea din familia noastră” (2012), a fost prezentat în premieră mondială la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, iar în cinematografele din România în luna aprilie 2012. „Toată lumea din familia noastră” a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or şi premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeul Festivalului Internaţional de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF şi premiul pentru regie alături de premiul publicului la B-EST IFF.
La 14 februarie 2015, Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul „Aferim!”, în cadrul celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat în perioada 5-15 februarie. Scenariul filmului este semnat de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, imaginea – Marius Panduru, Cătălin Cristuţiu – montajul, Dana Lucreţia Bunescu – sound design, Dana Păpăruz – costume, Augustina Stanciu – scenografia, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu – consilier istoric. Producătorul filmului este Ada Solomon, cea care a realizat şi producţia peliculei „Poziţia copilului” (regia Călin Netzer), film distins cu Ursul de Aur în 2013.
Din filmografia regizorului Radu Jude mai amintim: „În familie” (2002), „O zi lungă” (2004), „Dimineaţa/In the morning” (2007), „5 succese mari pentru 5 filme mici” (2008), „Film pentru prieteni” (2011), „Inimi cicatrizate” (2016), „Ţara moartă” (2017, documentar), „I Do Not Care If We Go Down in History as Barbarians” (2018), „Cele două execuţii ale Mareşalului” (2018, documentar), „A pedepsi, a supraveghea” (2019, scurtmetraj), „Uppercase Print” (2019), „The Exit of the Trains” (2020, documentar), „O fabulă” (2020, scurtmetraj), conform site-ului imdb.com.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES