PSD Spania solicită demisia Gabrielei Firea din funcţiile deţinute în partid, după vizita de la Madrid

Reprezentanţii PSD Spania solicită demisia Gabrielei Firea din funcţiile pe care le deţine în partid, acuzând faptul că primarul general al Capitalei, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o recent la Madrid, nu şi-a alocat timp pentru discuţii cu membrii comunităţii româneşti din această ţară, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! Cu inima plină de bucurie, cu muzică, joc și voie bună, te invităm ...
Turneu extraordinar în Spania de muzică românească și colinde tradiționale cu Deți Iuga și Năstăcuța Iuga! Vino să te bucuri ...
Ambasada României în Regatul Spaniei informează: UNDE POT VOTA, ÎN SPANIA, LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE DIN 2024? Lista completă cu ...

„În urma întâlnirii forului de conducere al organizaţiei PSD Spania, din data 11.11.2018, am fost mandatat de către colegii mei din structura de conducere de a depune un memoriu la nivelul structurii centrale a conducerii PSD şi de a comunica public dezamăgirea membrilor de partid PSD Spania vizavi de vizita doamnei primar general Gabriela Firea la Madrid, care a avut loc în prima jumătate a lunii noiembrie 2018. În ciuda eforturilor noastre de a o contacta pe doamna primar sau echipa de consilieri a dumneaei, înainte, în timpul, chiar şi după finalizarea vizitei, ne-a fost absolut imposibil de a stabili o linie de comunicare. Putem înţelege o agendă încărcată, poate chiar şi un refuz, dar ce nu înţelegem este ignorarea a peste un milion de români ale căror probleme trebuiau puse pe masa discuţiilor cu edilul Madridului, cât şi cu ceilalţi demnitari spanioli”, se arată într-un comunicat al PSD Spania, semnat de vicepreşedintele organizaţiei, Claudiu-Traian Covaciu.

Totodată, el invocă ”indiferenţa” cu care au fost trataţi românii din Spania.

„Nu putem clama integrarea românilor în comunităţile unde trăiesc, unitatea lor, respectul faţă de ei, în condiţiile în care suntem trataţi cu totală indiferenţă. Respectul faţă de români, preţuirea, schimbul de experienţă, programe de reintegrare, fie în Romania, fie în Spania, – toate sunt cuvinte goale dacă nu îţi aloci cinci minute să vorbeşti cu cei pe care pretinzi că vrei să îi ajuţi şi reprezinţi. Dacă turismul instituţional pe model prezidenţial este modul de lucru, cel puţin să fim informaţi să nu mai deranjăm cu problemele comunităţii de români din Spania”, spun reprezentanţii PSD Spania.

Astfel, reprezentanţii PSD Spania solicită conducerii organizaţiei PSD Diaspora şi conducerii centrale a PSD ca în următorul for statutar al partidului să se supună spre analiză această situaţie ”inadmisibilă şi jignitoare la adresa comunităţii româneşti”. ”Cerem imperios demisia doamnei Gabriela Firea din structurile de conducere ale Partidului Social Democrat”, se mai arată în comunicat.

Semnat de:

Claudiu – Traian Covaciu

Preşedinte PSD Arganda del Rey Spania

Vicepreşedinte PSD Spania

Foto: Primăria Municipiului Bucureşti / Facebook
[the_ad id=”14304″]