Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare în 60 de zile, înmatricularea este suspendată, informează Gandul.info.
Executivul intenţionează să modifice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la capitolul înmatricularea vehiculelor prin OUG privind debirocratizarea aflată în consultare publică.
„Autoritatea competentă transmite autorităţilor fiscale competente situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.
Conform sursei citate, autorităţile fiscale competente vor transmite autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a plătit obligaţiile fiscale.
„Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile (în termen de 60 de zile – n.r.), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen. Autorităţile fiscale competente comunică autorităţii competente îndeplinirea obligaţiilor restante, în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării”, se mai arată în textul proiectului.
De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 puncte-amendă.
Totodată, potrivit Memorandumului privind Măsuri de simplificare şi de coordonare a procedurilor administrative din administraţia publică centrală de specialitate, aflat şi el în dezbatere publică, Guvernul va demara modificarea cadrului normativ în vederea eliminării obligativităţii contravenientului de a transmite dovada plăţii către organul din care face parte agentul constatator, verificarea efectuării plăţii urmând a fi realizată la nivelul organului de executare.