Proiect de atentat dejucat în Franța: O nouă operațiune a poliției la Rotterdam

Proiect-de-atentat-dejucat-în-Franța-O-nouă-operațiune-a-poliției-la-RotterdamPoliția olandeză a efectuat, în noaptea de marți spre miercuri, o operațiune la Rotterdam (sud-vest), unde patru persoane suspectate de pregătirea unui atentat în Franța au fost arestate duminică, dar nu a avut loc nicio arestare, potrivit agenției de presă ANP, preluată de AFP, informează AGERPRES.

Forțele speciale ale poliției olandeze au percheziționat o clădire din cartierul Kralingen, evacuând ocupanții caselor vecine, a precizat ANP, citând biroul procurorului.

Echipe de deminare erau de asemenea pregătite să intervină, potrivit aceleiași surse.

Duminică, la Rotterdam, un francez de 32 de ani, identificat de mass-media olandeze ca Anis B., a fost arestat împreună cu alte trei persoane la cererea Parisului.

Potrivit parchetului olandez, Anis B. este „implicat într-o organizație criminală legată de un proiect terorist”.

El este printre altele suspectat de a fi fost mandatat de organizația Statul Islamic (SI) să comită un atentat în Franța cu Reda Kriket, un fost infractor arestat joi în Franța.

Anis B. a compărut marți la o audiere la Amsterdam și s-a opus extrădării sale cerute de Paris. Justiția are acum 90 de zile pentru examinarea cererii Franței, conform susei citate.