Profesorii unui liceu din Botoşani merg cu colindatul pentru a sprijini o elevă rămasă orfană

Profesorii unui liceu din Botoşani merg cu colindatul pentru a sprijini o elevă rămasă orfană

Un grup de profesori de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) Botoşani merg cu colindul la instituţiile publice sau companiile din municipiu pentru a strânge fonduri cu scopul ajutorării unei eleve a liceului, care a rămas orfană de ambii părinţi, informeazã AGERPRES.

Corul „Emisong”, dirijat de profesorul Cătălin Purice, s-a mobilizat pentru sprijinirea elevei a cărei mamă a murit, recent, răpusă de COVID-19, după ce, în urmă cu mai mult timp, şi tatăl acesteia decedase.

„Este un colind pentru o cauză nobilă. Încercăm să ajutăm o fetiţă care a rămas orfană de ambii părinţi. Încercăm, prin ceea ce facem noi, să o ajutăm, pentru a depăşi aceste momente foarte dificile ale ei şi ale fratelui ei, care este student”, a declarat directorul adjunct al CNME, Ştefan Oltean.

Profesorii l-au colindat, luni, pe prefectul Dan Nechifor, care a contribuit la campania umanitară derulată de ei.

„Apreciez atât colindele dumneavoastră, cât mai ales gestul umanitar pe care îl faceţi. Este frumos ca în această perioadă, dar nu numai, să susţinem aproapele nostru care se confruntă cu probleme, indiferent de ce fel de probleme sunt ele”, a afirmat prefectul.

Cadrele didactice de la Colegiul „Mihai Eminescu” speră să colecteze suficiente fonduri pentru a putea achita facturile la întreţinere, din această iarnă, pentru apartamentul elevei lor.

„Este foarte greu pentru eleva noastră. Nu ştiu dacă vom reuşi să aducem măcar un mic zâmbet pe chipul acestui copil. Colindul întotdeauna este frumos, este cântat cu plăcere, dar acum cred că este încărcat cu mai multă emoţie”, a spus, la rândul său, profesorul Cristina Bălăucă.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com