Primul român care traversează Americile pe bicicletă a escaladat cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei

Primul român care încearcă să traverseze continentele America pe bicicletă, din Alaska – SUA, până în Țara de Foc – Argentina, Radu Păltineanu, a escaladat, la sfârșitul săptămânii trecute, cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei, Chimborazo, vârf muntos cu cea mai mare altitudine din Ecuador, de 6.268 de metri, informează AGERPRES.

Alături de Daniel Cinghea, un alt român aflat în expediție în America de Sud, Radu Păltineanu a renunțat pentru o scurtă perioadă ”la pedalat” și s-a concentrat mai mult pe alpinism, respectiv pe escaladarea unor munți din Ecuador, urcând pe patru vârfuri de peste 5.000 de metri — Illiniza Nord, Cayambe, Carihuairazo și Chimborazo.

Pe Chimborazo, vârf de 6.268 de metri peste nivelul mării, dar considerat cel mai îndepărtat punct de centrul Terrei, cu peste 2.000 de metri mai mult decât Everest, datorită convexității pământului în jurul ecuatorului, cei doi români au reușit să urce din a doua încercare.

”Pe Chimborazo am urcat din a doua încercare. Prima dată am luat-o pe pe un traseu foarte periculos și am decis, la 5.500 de metri, că e mai bine pentru noi să ne întoarcem și să reîncercăm pe un alt traseu. Ne-am întors (pe masiv — n.r.) după o săptămână. A doua oară, am urcat de la 4.800, de la primul refugiu, opt ore și jumătate, până pe vârful Whimper, la 6.268 de metri”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Radu Păltineanu.

Cei doi români au ales să urce noaptea, pentru a putea coborî până la amiază.

”E foarte aproape de ecuator și se încălzește foarte tare în timpul zilei și atunci e foarte periculos să cobori pe zăpada aia fleșcăită după-amiaza, dacă urci de dimineață. De aceea se urcă noaptea. Mai e și ceața. Noaptea, de obicei, e foarte senin. Iar ziua apare și ceața și e mai greu să recunoști traseul. Am avut extraordinara șansă avem timp senin, fără vânt. Când am coborât, aproape de ieșirea de pe ghețar, pe la 5.700 de metri, am prins un pic de ceață și apoi a început lapovița”, a explicat Păltineanu.

Conform acestuia, deși inițial nu intenționa să escaladeze atâția munți din Ecuador, el a urcat, în afară de cel mai îndepărtat punct de centrul pământului, și pe al treilea vârf din această țară, Cayambe, de 5.790 de metri, aici și alături de un alt român stabilit în Canada, Călin Adam.

Pe Cotopaxi, al doilea vârf ca altitudine din Ecuador, fiind un vulcan activ, este interzisă în prezent escaladarea.

Radu Păltineanu intenționează să ajungă și pe cel mai înalt vulcan din America de Sud, Ojos del Salado, 6.893 de metri, după ce a reușit în expediția începută în urmă cu doi ani să urce și pe Pico de Orizaba, de 5.638 de metri, din Mexic, cel mai înalt vârf vulcanic al Americii de Nord.

”Am început proiectul cu vulcanii în 2014, în Iran, când am urcat cel mai înalt vulcan din Asia, Damavand, de 5.671 de metri”, a amintit Radu Păltineanu.

El a spus că, după Ecuador, va pedala spre Peru, destinația sa finală fiind extremitatea sudică a Americii de Sud, Ushuaia, Argentina. ”Mai am vreo 13.000 de kilometri”, a menționat tânărul.

Inginer software, cu studii urmate în Canada, țară unde a emigrat în copilărie împreună cu familia originară din Piatra — Neamț, Radu Păltineanu a plecat în urmă cu peste doi ani din Deadhorse, golful Prudhoe, Alaska, în apropierea Oceanului Arctic, pe așa-numita Panamericana, cea mai lungă cale rutieră din lume. El a pedalat în cei doi ani de la debutul expediției peste 21.500 de kilometri prin 19 țări și teritorii, cicloturistul estimând că va ajunge la ‘Capătul Lumii’ la începutul anului viitor.

Inițial, Radu Păltineanu avea un alt plan. Intenționa să traverseze Americile strict de la Nord la Sud, prin 14 țări, pe un traseu de 24.000 de kilometri, într-o călătorie care să dureze în jur de nouă luni. Ulterior, și-a schimbat planul, dorind să ajungă în toate țările continentale ale Americilor.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]