Primirea de către ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, a ambasadorului Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernández Bachiller

Primirea-de-către-ministrul-delegat-pentru-relațiile-cu-românii-de-pretutindeni-Maria-Ligor-a-ambasadorului-Regatului-Spaniei-în-România-Ramiro-Fernández-BachillerMinistrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, l-a primit la 13 iulie 2016, pe ambasadorul Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernández Bachiller, într-o vizită de prezentare, conform unui comunicat de presă MAE remis AGERPRES.

Dialogul a evidențiat stadiul excelent al relațiilor dintre cele două state, în contextul Parteneriatului Strategic și al colaborării intense la nivel politico-diplomatic și sectorial. Au fost menționate o serie de proiecte comune din domeniul justiției, afacerilor interne, precum și de dezvoltare a infrastructurii.

Ambasadorul a transmis aprecierile părții spaniole pentru contribuția pozitivă a românilor la economia și societatea spaniolă. A subliniat nivelul ridicat de integrare al acestora și disponibilitatea de a continua și dezvolta colaborarea bilaterală în acest domeniu. În numele autorităților spaniole, a adresat ministrului delegat invitația de a efectua o vizită oficială în Spania.

Maria Ligor s-a referit la interesul de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală în beneficiul cetățenilor români și spanioli, precum și la valorificarea cadrului comun de interacțiune reprezentat de apartenența comună a României și Spaniei la Uniunea Europeană. A exprimat satisfacție în legătură cu dezvoltarea proiectului de predare a cursurilor de limbă, cultură și civilizație română început în 2006 și a includerii în acest mecanism a peste 7000 de copii români din Spania.

În final, cei doi interlocutori au convenit să mențină un dialog cât mai susținut, în vederea valorificării potențialului de colaborare bilaterală oferite de caracterul strategic al relației dintre România și Regatul Spaniei, se mai arată în comunicatul citat.