Președintele României, Klaus Iohannis, și Prințul Charles au discutat, miercuri, în cadrul convorbirilor desfășurate la Palatul Cotroceni, despre dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii, dar și despre ampla activitate caritabilă desfășurată în țara noastră de ASR Prințul de Wales, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Iohannis a reiterat, în numele său și al României, condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică celor răniți în recentul atac de la Londra.
„La rândul său, ASR Prințul de Wales a exprimat regretele sale pentru rănirea celor doi români în atentat și a exprimat speranța că starea lor medicală, mai ales a cetățenei române mai grav afectate, se va îmbunătăți cât mai repede”, precizează sursa citată.
Totodată, cei doi interlocutori au evidențiat nivelul foarte bun al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, bazat pe o cooperare intensificată în sfera securității și pe legăturile economice importante.
„ASR Prințul de Wales a apreciat că ambele state împărtășesc interese și obiective comune, care definesc relația bilaterală specială dintre cele două țări”, se arată în comunicat.
În cadrul convorbirilor, șeful statului român a evidențiat și importanța comunității consistente de români care trăiește și lucrează în Regatul Unit și rolul de liant al relației bilaterale reprezentat de aceasta.
De asemenea, președintele Iohannis a salutat în mod deosebit dedicația și implicarea ASR Prințul de Wales în activități caritabile în România, „activitate desfășurată pe parcursul a aproape 20 de ani, implicare care a generat o veritabilă schimbare de atitudine în țara noastră în ce privește grija față de patrimoniul nostru material și imaterial”, conform sursei citate.
„În context, a evidențiat activitatea Fundației Caritabile din România a ASR Prințul de Wales, care a fost lansată în 2015 și care promovează proiecte preponderent în domeniul protecției patrimoniului arhitectonic, al dezvoltării economice responsabile și al dezvoltarii durabile”, mai precizează Administrația Prezidențială.
Șeful statului român a salutat, totodată, contribuția deosebită a Prințului Charles la promovarea imaginii României în lume.
Miercuri, în cadrul primirii la Palatul Cotroceni, în semn de înaltă prețuire pentru contribuția Prințului de Wales la dezvoltarea relației bilaterale dintre România și Regatul Unit, pentru activitatea caritabilă desfășurată de acesta în România și pentru contribuția la promovarea imaginii acesteia în lume, președintele Klaus Iohannis i-a conferit Alteței Sale Regale Prințul de Wales Ordinul Național ‘Steaua României’ în Grad de Mare Cruce.
Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, se află în vizită oficială în România în perioada 29-31 martie.
Foto: AGERPRES