Adresa oficială privind demisia premierului Mihai Tudose va ajunge marţi, 16 ian. a.c., la Administraţia Prezidenţială, a informat luni seara Guvernul într-un comunicat, conform AGERPRES.
„Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat în această seară (15 ian. a.c.) demisia din funcţie, urmând ca, potrivit legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale, în cursul zilei de 16 ian. a.c., o adresă oficială în acest sens”, se arată în comunicatul Executivului.
Această demisie intervine în ajunul unei vizite istorice în România a premierului japonez, Shinzo Abe, care urma să fie primit de Mihai Tudose, în cadrul unui turneu în Europa Centrală a şefului guvernului nipon.
„Tensiunile dintre Tudose (…) şi preşedintele partidului, Liviu Dragnea, au erupt săptămâna trecută când prim-ministrul i-a cerut ministrului de interne, un aliat apropiat al lui Dragnea, să demisioneze, acuzând-o public de minciună”, scrie Reuters, adăugând că „Dragnea ţine ferm în mână atât partidul aflat la guvernare, cât şi guvernul”. Liviu Dragnea a mai contribuit, în iunie 2017, la căderea guvernului social-democrat condus de Sorin Grindeanu, devenit „prea independent” în opinia sa.
Ca urmare a crizelor politice repetate din rândul majorităţii, şeful statului român şi-a exprimat în octombrie 2017 îndoiala legată de „capacitatea PSD de a guverna”, lăsând să se înţeleagă că ar putea refuza să desemneze din nou un membru al acestui partid pentru a forma guvernul.
PSD, moştenitor al fostului partid comunist, a provocat un val de indignare fără precedent în iarnă în România când a încercat să relaxeze legislaţia anticorupţie. Confruntat cu manifestaţii uriaşe, guvernul a fost nevoit să dea înapoi.
Majoritatea a aprobat însă în decembrie o controversată reformă a justiţiei, existând posibilitatea, potrivit criticilor acesteia, de a se reduce independenţa justiţiei şi a restrânge prerogativele Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis va emite decretul de vacantare a postului.
„Conform procedurilor, preşedintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcţie a prim-ministrului Mihai Tudose şi va emite decretul de vacantare a postului, precum şi decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidenţiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial”, se mai arată în comunicat.
Premierul desemnat pe 30 dec. 2016, Sorin Grindeanu a fost primul care a depus, pe 3 ian. 2017, la cabinetele președinților Camerei Deputaților și Senatului, lista noului Guvern, propus de PSD-ALDE, având doi vicepremieri și 26 de miniștri. Premierul Sorin Grindeanu a depus jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Palatul Cotroceni, pe 4 ianuarie 2017.
Pe 21 iun. 2017, Guvernul Sorin Grindeanu a fost demis prin Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor”, adoptată cu 241 de voturi pentru și 10 împotrivă în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, și publicată, la această dată, în Monitorul Oficial.
Pe 26 iun. 2017, Mihai Tudose, ministru interimar al Economiei, a fost al doilea desemnat în funcția de prim-ministru, prin decret al președintelui Klaus Iohannis, fiind propunerea PSD-ALDE, după ce a fost validat de Comitetul Executiv Național al PSD, iar pe 29 iun. 2017, Mihai Tudose a fost învestit în funcția de prim-ministru. A depus jurământul la Palatul Cotroceni și a preluat conducerea Guvernului de la fostul prim-ministru Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria.
Pe 15 ian. 2018, premierul Mihai Tudose şi-a înaintat demisia din funcţie.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]