Poster cu o panglică neagră, plasat pe faţada unui celebru monument din Madrid, Puerta de Alcalá

Un poster cu o panglică neagră mare a fost agăţat joi de faţada unuia dintre cele mai faimoase monumente din Madrid, Puerta de Alcalá, în memoria celor 22.000 de oameni care au decedat până acum în Spania din cauza noului tip de coronavirus, informează DPA, preluat de AGERPRES.

Imaginea, de câţiva metri înălţime şi care are aproape aceeaşi dimensiune ca portalul central al monumentului, a fost amplasată pe monument în cadrul unei ceremonii în care s-a adus un omagiu celor aproape 22.000 de oameni ce şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19, boala cauzată de noul tip de coronavirus.

Primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, a îndemnat de asemenea la păstrarea unui minut de reculegere în memoria celor decedaţi.

Spania este una dintre cele mai afectate ţări din lume de noul tip de coronavirus, cu aproape 210.000 de contaminări, chiar dacă rata noilor infectări a început să scadă.

În decursul nopţii de miercuri spre joi, Spania a prelungit cu încă o săptămână starea de urgenţă, până pe 9 mai.

Sursa: www.agerpres.ro

Foto: www.madrid.es