Poșta Română va expedia cele mai multe buletine de vot către alegători români din Spania (2.794), Italia (1.228) și Republica Moldova (880), în condițiile în care 8.890 de cetățeni români s-au înscris în Registrul Electronic, provenind din 55 de țări, de pe toate continentele, a anunțat marți operatorul poștal național.
Cel mai scurt drum extern (tur) al unui buletin de vot va fi de aproximativ 300 de kilometri, către Bulgaria, și va fi parcurs într-o singură zi, în timp ce drumul cel mai lung va fi de aproximativ 21.400 de kilometri, către un alegător din Vanuatu. În acest traseu sunt implicați operatorii poștali din Australia și Vanuatu, trimiterea fiind transportată prin mai multe curse aeriene.
În procesul de distribuire externă a tuturor buletinelor de vot sunt implicați 56 de operatori poștali și nouă companii aeriene, iar Poșta Română este răspunzătoare pentru prelucarea și distribuirea trimiterilor returnate doar din momentul intrării lor în circuitul poștal propriu, respectiv în Biroul de Schimb Internațional al companiei, se arată în comunicatul Poștei Române remis AGERPRES.
Topul țărilor cu cei mai mulți alegători prin intermediul votului prin corespondență este completat de Germania (618), urmată de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (594), Franța (561), Elveția (237), Austria (250), SUA (226), Danemarca (169), Canada (162) și Australia (115).
„Din totalul țărilor vizate de votul prin corespondență, pentru 18 vor fi posibile zboruri directe, restul fiind zboruri cu conexiune. Operatorii poștali ai țărilor de tranzit folosite de Poșta Română — Turcia, Italia, Franța, Ghana, Africa de Sud, Singapore, Australia — vor îndruma trimiterile până în țara de destinație conform planului propriu. Pentru depeșele directe, trimiterile poștale sunt expediate conform planului de îndrumare al Poștei Române. Returul buletinelor de vot către România va fi asigurat de către operatorii poștali externi, în conformitate cu reglementările poștale internaționale și cu regulile proprii de îndrumare”, menționează operatorul poștal național.
Potrivit sursei citate, alegătorilor care au optat să voteze prin corespondență și s-au înscris în Registrul Electoral le vor fi expediate, prin Poșta Română (cu confirmare de primire), următoarele documente necesare votării: un plic exterior autoadresat, un plic interior, un autocolant cu mențiunea ‘votat’, certificatul de alegător, buletinul de vot prin corespondență și instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot.
Potrivit legii, Poșta Română asigură trimiterea documentelor către alegători până cel târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor.
Poșta Română este o companie națională care se autofinanțează. Acționarul majoritar al Poștei Române este statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (75%), iar Fondul Proprietatea (FP) deține un pachet de 25% din acțiunile companiei. Operatorul poștal deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.
Foto: dej24.ro