Pictorul spaniol, Pablo Picasso, unul dintre cei mai celebri şi de succes artişti din istorie

Celebrul pictor spaniol, Pablo Picasso, fondatorul cubismului, unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului XX, s-a născut la 25 octombrie 1881, la Malaga, Spania. Este fiul lui Jose Ruiz Blasco, profesor de desen, şi al Mariei Picasso Lopez, informeazã AGERPRES.

Picasso începe să picteze de la o vârstă fragedă, realizând primele sale tablouri încă de la opt ani. În 1895 îşi începe studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Barcelona, urmând apoi Academia de Artă Regală San Fernando din Madrid (1897-1898), conform site-ului https://www.pablopicasso.org/.

Îşi expune pentru prima dată lucrările, la 19 ani, în localul „La patru pisici” din Barcelona (febr. 1900): „Ultimele momente”, „Portertul lui Carles Casagemas”. În următorii ani călătoreşte în Franţa şi Spania, fiind influenţat de Auguste Renoir şi Claude Monet.

Denumirea de „perioadă albastră” din opera sa (1901-1903) îşi are originile în tonurile reci, predominant albastre care i-au dominat picturile din această perioadă şi care a fost marcată de sinuciderea prietenului său, Carlos Casagemas: „Îndoliaţii” (1901), „Evocare” (1901), „Viaţa” (1903). Perioada a fost dominată de teme precum moartea, bătrâneţea şi sărăcia, iar personajele prezentate ca fiind suferinde, ca urmare a durităţii vieţii: „Supa” (1902), „Femeia ghemuită” (1902), „Masa unui orb” (1903) etc., mai scrie sursa citată.

Începând cu 1904, Pablo Picasso se instalează la Paris, unde îi va întâlni pe Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Henri Matisse şi Braque. Tot aici se va întâlni şi cu prima sa iubită, Fernande Olivier, moment care marchează debutul unei noi perioade din opera sa artistică: aşa-numita „perioadă roz” (1904-1906). În această perioadă, artistul a manifestat o preferinţă pentru roz şi pentru temele melancolice, impregnate de emoţii: „Haremul” (1906), „Două nuduri” (1906). Tablourile „Femeie cu pâini” (1906), „Femeie cu pere” (1909), precum şi sculptura „Cap de femeie” (1909) sunt câteva exemple de lucrări din această perioadă, inspirate de iubita sa, Fernande Olivier.

Lucrarea „Domnişoarele din Avignon” (1907), care prezintă o abordare violentă a corpului feminin, este considerată, potrivit sursei citate, prima sa capodoperă. Tabloul a fost privit în epocă ca pe un asalt direct şi şocant, domnişoarele din imagine nereprezentând imagini convenţionale ale frumuseţii, ci prostituate care se opuneau tradiţiei din care au fost născute, mai scrie pablopicasso.org/.

În perioada 1909-1912, Pablo Piccaso va realiza, împreună cu prietenul său Georges Braque, picturi din curentul pe care cei doi l-au fondat: cubismul. Picturile specifice acestui curent sunt caracterizate printr-o aplecare asupra geometriei şi formelor reprezentate, toate obiectele regăsindu-se divizate şi reduse la forme geometrice simple, adesea pătrate, scrie site-ul grandspeintres.com. Curentul avea să influenţeze major arta mondială occidentală. Dintre lucrările reprezentative pentru această perioadă amintim: „Fabrică din Horta de Ebro” (1909), „Acordeonistul” (1911) etc. Începând cu 1912, Picasso recurge la metoda „colajelor”, cubismul intrând în aşa-numita „fază sintetică”: „Student cu pipă” (1913), „Sticlă cu absint” (1914).

În paralel cu moartea iubitei sale Eva (Marcelle Humbert), în 1915, situaţia sa financiară se schimbă radical, preţurile tablourilor sale cresc, iar Picasso închiriază o casă în cartierul burghez Montparnasse. În 1915, cunoscându-i pe scriitorul Jean Cocteau şi pe Serghei Diaghilev, conducătorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes, Picasso proiectează decorurile şi costumele pentru spectacolul de balet „Parada” (1917), pus în scenă de Jean Cocteau. Astfel, pleacă la Roma împreună cu corpul de balet şi se îndrăgosteşte de dansatoarea Olga Koklova, cu care se va căsători în 1918. La scurt timp după naşterea copilului lor, Paulo, relaţia cu Olga se deteriorează, Picasso începând o legătură amoroasă cu Marie-Thérese Walter, scrie https://www.artdex.com/.

În anii ’20 se apropie de mişcarea suprarealistă, fără să fie însă oficial membru. Ceea ce a preluat Picasso de la suprarealism au fost subiectele noi, în special erotice: „Trei dansatoare” (1925), „Pictoriţa” (1933), „Nud în mijlocul unui peisaj” (1933), „Moartea toreadorului” (1933).

În 1935, pictorul se desparte de Olga Koklova şi o cunoaşte pe Dora Maar, pictoriţă şi fotografă, în care Picasso găseşte o corespondenţă intelectuală care până atunci îi lipsise. Nu o va părăsi totuşi pe Marie-Thérese, cu care va avea o fiică, Maya (1935).

În 1936, ataşamentul său faţă de republicanii spanioli şi opoziţia faţă Franco, aveau să fie exprimate în seria de gravuri „Visul şi minciuna lui Franco” (1937). După bombardamentul de la Guernica din timpul Războiului civil spaniol, Picasso realizează una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, „Guernica” (1937), comandată de guvernul republican pentru Expoziţia Universală din Paris (1937). Imagistica din „Guernica” – calul însângerat, soldatul căzut şi mamele care urlă cu copiii morţi (reprezentând corida, războiul şi victimele din rândul femeilor) – a fost folosită pentru a condamna distrugerea inutilă de vieţi, în timp ce taurul reprezenta speranţa de înfrângere a agresorului nevăzut, care era fascismul, conform site-ului https://www.artst.org/.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cererea sa de a deveni cetăţean francez îi este refuzată, în ciuda zecilor de ani de rezidenţă în această ţară. În 1943, tânăra pictoriţă Francoise Gilot devine noua lui iubită, cu care va avea doi copii: Claude (1947) şi Paloma (1949).

După război, reîncepe să îşi expună lucrările, care includeau atât picturi şi sculpturi, cât şi litografii şi ceramică. La Salonul de toamnă din 1944, pânzele şi sculpturile lui Picasso din ultimii cinci ani au fost primite cu revoltă, acest gen de recepţie fiind întărit şi de anunţul cu privire la recenta sa adeziune la Partidul Comunist. Demonstraţii împotriva orientării sale politice au început chiar în incinta galeriei, conform https://www.artst.org/.

În 1954, o întâlneşte pe Jacqueline Roque, cu care se căsătoreşte în 1961. În 1963 se deschide, la Barcelona, „Muzeul Picasso”, care va cuprinde, mai târziu, cea mai mare parte din operele sale. Operele din ultima parte a vieţii lui Picasso sunt o combinaţie între mai multe stiluri pe care le-a îmbrăţişat de-a lungul întregii vieţi. Lucrările sale erau, astfel, de dimensiuni mult mai mari, mai expresive şi mai colorate, se mai menţionează pehttps://www.artdex.com/.

Pictorul a murit la 8 aprilie 1973, la vârsta de 91 ani, în urma unei embolii pulmonare. La moarte, pictorul era deja unul dintre cei mai celebri şi de succes artişti din istorie, dar şi cel mai prolific artist din istoria artei. A creat, de-a lungul unei cariere de peste 78 de ani, 13.500 de picturi, 100.000 de tipărituri şi gravuri şi 34.000 de ilustraţii, potrivit site-ului https://www.pablopicasso.org.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Museo Picasso Málaga / Facebook