În total 113.492 de români stabiliţi în Spania vor avea drept de vot pentru alegerile municipale care se vor desfăşura în această ţară pe 28 mai, a anunţat miercuri Oficiul pentru Recensământul Electoral spaniol, relatează agenţia EFE, preluat de AGERPRES.
În total 414.692 de cetăţeni străini proveniţi din 29 de ţări au drept de vot la acest scrutin, majoritatea originari din statele UE, în frunte cu românii (113.492), urmaţi de italieni (66.492) şi de germani (41.630). Din ţările terţe vor avea drept de vot în aceste alegeri din Spania 49.903 de rezidenţi în această ţară, din care 12.420 provin din ţările latino-americane.
Oficiul pentru Recensământul Electoral spaniol a trimis la sfârşitul anului trecut 455.024 comunicări rezidenţilor extracomunitari cu vârste de cel puţin 18 ani pentru a-i înştiinţa că, dacă doresc să voteze, trebuie să se înscrie în registrul electoral până pe 15 ianuarie.
Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com