Intrarea partidului de extremă dreapta în noua coaliţie de guvernare din Austria constituie o evoluţie ‘periculoasă’, a declarat Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al ONU, Zeid Ra’ad Al Hussein, avertizând în privinţa ‘exploatării fricii’ în Europa, transmite AFP, preluat de AGERPRES.
Într-un interviu acordat luni agenţiei franceze, Înaltul Comisar a remarcat o ‘erodare’ generală la nivel mondial în ce priveşte drepturile omului, denunţând ‘extrema barbarie’ în conflictele din Siria şi Yemen şi acuzând regimul din Myanmar că a planificat reprimarea sângeroasă, asimilabilă poate chiar unui ‘genocid’, a minorităţii musulmane rohingya.
Zeid Ra’ad Al Hussein şi-a exprimat îngrijorarea legată de recentele evenimente din Austria, în opinia diplomatului iordanian, decizia noului cancelar austriac Sebastian Kurz de a se ralia unor poziţii de extremă dreapta, mai ales în ce priveşte imigraţia, pentru a câştiga voturi, marcând ‘o evoluţie periculoasă (…) în viaţa politică din Europa’.
‘Sunt tulburat de ceea ce s-a întâmplat în Austria’, a declarat Zeid, acuzându-l pe noul cancelar că a basculat ‘spre extrema dreaptă în problema imigraţiei (…) spre a-şi atrage voturi care până acum se îndreptau spre Partidul Libertăţii, şi a câştiga postul de prim-ministru’.
Potrivit responsabilului ONU, Sebastian Kurz a dat dovadă de un ‘total oportunism’ şi constituie un exemplu periculos pentru alţi politicieni din Europa.
Înaltul Comisar i-a criticat de asemenea cu severitate pe responsabilii politici europeni care ar fi tentaţi ‘să exploateze teama ca mijloc de a ajunge la putere’.
El a avertizat totodată în privinţa ‘unui soi de etno-naţionalism’ în Europa, care aduce aminte de perioada care a precedat Primul Război Mondial.
Europa nu este însă singura regiune atrasă de retorica populistă, Zeid avertizând încă o dată asupra atacurilor repetate ale preşedintelui american Donald Trump împotriva mass-media, care riscă să declanşeze violenţe împotriva jurnaliştilor.
Comentariile lui Donald Trump ‘par să facă prozeliţi în alte ţări’, a subliniat el.
În ce priveşte conflictele din Siria şi Yemen, Înaltul Comisar pentru drepturile omului şi-a exprimat speranţa că responsabilii pentru atrocităţile comise în aceste războaie vor fi judecaţi. ‘Nu este posibil să asistăm la această barbarie extremă şi nimeni să nu fie făcut responsabil din punct de vedere legal’, a subliniat el.
Referindu-se la atrocităţile comise de autorităţile din Myanmar în nordul statul Rakhine împotriva minorităţii rohingya, dezminţite de guvern, Zeid a afirmat că nu există niciun dubiu că Myanmar, în mod clar, ‘a organizat şi planificat aceste operaţiuni’. ‘Nu puteţi exclude posibilitatea unor fapte de genocid (…) Nu puteţi exclude că acestea au avut loc sau că au loc’, a declarat el, precizând că verdictul trebuie dat de justiţie.
Înaltul Comisar, care nu a ezitat să critice diferite state, mari sau mici, de când şi-a preluat funcţia, în septembrie 2014, a declarat în acelaşi interviu că nu va candida pentru un nou mandat în august 2018. ‘Mă voi dedica altor subiecte’, a afirmat el, menţionând că, în opinia sa, acest post ar trebui atribuit pentru un singur mandat, pentru a se evita presiunile asupra ocupantului său.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]