Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, un proiect de lege prin care se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române. Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013, informeazã AGERPRES.
Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.
În legea 53/2013, se arată că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile. Legea 53/2013 a fost completată prin legea 290/2013, prin introducerea unui alineat care stipulează că Ministerul Culturii elaborează normele metodologice de punere în aplicare a legii, cu consultarea comisiilor pentru cultură din cele două Camere ale Parlamentului.
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990. În urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, care a avut loc la 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat, la 31 august 1989, Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat, se arată pe site-ul www.moldova.org. Totodată, o altă lege stipula renunţarea la grafia chirilică şi revenirea la alfabetul latin, ambele acte legislative menţionând explicit faptul că limba moldovenească este identică cu limba română. Anul următor, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea naţională ”Limba noastră cea română”, iar în 1994, denumirea sărbătorii a fost schimbată în ”Limba noastră”. Cu toate acestea, sărbătoarea continuă să rămână cunoscută ca Zi a Limbii Române, rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova fiind consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991.
În anul 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august, zi în care în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, să fie sărbătoare naţională a acestor comunităţi româneşti, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunităţi. De asemenea, au solicitat şi celorlalte asociaţii şi organizaţii româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române şi să o serbeze ca atare.
Foto: Periodico El Rumano / Facebook