Forțele de poliție din Spania și Maroc au arestat marți, în enclava spaniolă Ceuta și orașul marocan Nador, patru persoane bănuite că au încercat să recruteze potențiali jihadiști care să adere la gruparea Stat Islamic (SI), a anunțat poliția spaniolă, citată de AFP și EFE, preluat de AGERPRES.
Polițiștii din cele două țări ‘au desfășurat în zori o operațiune contra terorismului jihadist în care au arestat patru persoane’, a precizat poliția spaniolă într-un comunicat.
Trei spanioli au fost arestați în enclava Ceuta, iar cea de-a patra persoană, având cetățenie marocană, în orașul Nador din Maroc. Arestații sunt suspectați că au creat o celulă ‘de recrutare, îndoctrinare și radicalizare’, conform comunicatului citat.
Misiunea acestei celule era de ‘a recruta și trimite combatanți pentru a alimenta rândurile organizației teroriste DAESH (acronimul în arabă pentru Stat Islamic)’ și a căuta indivizi ‘dispuși să comită acțiuni teroriste în oricare din cele două țări în numele acestei organizații’.
Spania, care în martie 2004 a fost ținta unora dintre cele mai sângeroase atentate islamiste comise în Europa, rămâne pentru moment mai puțin expusă decât Franța, de exemplu, având sub 200 de combatanți jihadiști înregistrați în rândurile grupării Stat Islamic, conform sursei citate.