Duminică, 29 aprilie 2018, doamna consul Doina Boblea, șeful oficiului consular, a participat, la invitația primarului localității Mora, domnul Emilio Bravo Peña, la festivitățile ocazionate de cea de-a LXII-a ediție a Sărbătorii Măslinului (Fiesta del Olivo) organizată de Primăria localității Mora, provincia Toledo, în perioada 28 – 30 aprilie 2018. Sărbătoarea tradițională a Măslinului se celebrează în fiecare an, la sfârșitul lunii aprilie, și marchează finalul perioadei de colectare a măslinelor, aducând un omagiu arborelui milenar, principala sursă de venit pentru agricultorii din zonă, informeazã Consulatul României la Ciudad Real.
La această grandioasă sărbătoare a orașului Mora, eveniment cultural declarat de interes turistic național, ce a inclus muzică, dans, defilare, concurs de care alegorice, expoziții, degustare gastronomică și activități sportive, au asistat autorități spaniole regionale, provinciale și locale, precum și câteva mii de locuitori ai provinciei Toledo.
În cadrul activităților desfășurate pe parcursul evenimentului, comunitatea română a fost reprezentată de Asociația Socioculturală “Glas Românesc” din Mora care a primit aplauzele numeroșilor spectatori pentru realizarea și decorarea unui car alegoric ce a redat tradiția utilizării uleiului de măsline. În acest cadru festiv, Asociația “Glas Românesc” a dorit să promoveze aniversarea Centenarului Marii Uniri prin plasarea pe carul alegoric a simbolului specific „România 100, 1918 – 2018 Sărbătorim împreună”.
Un moment încărcat de emoție pentru comunitatea română l-a reprezentat deschiderea Festivalului Internațional de Folclor, în cadrul căreia ansamblul de dans folcloric al Asociației Socioculturale “Glas Românesc” a purtat cu mândrie steagul României iar prezentatorul evenimentului a făcut o scurtă descriere a țării noastre, menționând semnificația specială a anului 2018 pentru toți românii care sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire.
Spectatorii prezenți la Festival au asistat cu plăcere la o demonstrație de folclor autentic românesc susținut pe scena Auditorului Municipal din Mora de către ansamblul de dans folcloric al Asociației Socioculturale “Glas Românesc” și de către doamna profesoară LCCR Angelica Neag din Alcázar de San Juan. Întreaga audiență a fost deosebit de impresionată de extraordinara interpretare a dansurilor și cântecelor populare românești.
Foto: Consulatul României la Ciudad Real / Facebook
[the_ad id=”14304″]