Orban, despre deschiderea şcolilor: Vom stabili scenariile; totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice

Guvernul are în analiză trei – patru scenarii pentru deschiderea şcolilor şi va lua o decizie în urma unei analize care va ţine cont de mai multe elemente, dar totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, informeazã AGERPRES.

„Am constituit un grup de lucru interministerial, care pregăteşte toate scenariile privind situaţia epidemiologică pentru deschiderea şcolilor. Când vom avea suficiente elemente le vom comunica public. Cred că presiunea asta pentru a furniza informaţii despre deschiderea şcolilor, acum, este rezultatul, mai degrabă, al iniţiativei demagogice a PSD, care m-a chemat să vorbesc de deschiderea şcolilor, să vorbesc de câte în lună, câte în stele. Când suntem foarte clari cu…aici trebuie să facem o analiză a infrastructurii şcolare, pe toate tipurile de localităţi – urban mare, urban mediu şi mic rural. Deci, trebuie să facem evaluarea infrastructurii, trebuie să facem evaluarea cadrelor didactice, să facem evaluarea accesului care există”, a spus Ludovic Orban.

Premierul a reamintit că Guvernul a alocat 250 de milioane de lei din Fondul de rezervă special „pentru a putea achiziţiona tablete cu conectare la internet pentru elevii care nu au în momentul de faţă, pentru a asigura accesul la învăţământul online pentru toţi elevii”.

„Sunt o serie de lucruri care sunt în analiză, în evaluare şi în urma cărora este normal că vom stabili scenariile – vor fi trei, patru scenarii. Se ştie, că nu sunt multe. Ne uităm ce se întâmplă afară, în toate ţările, vedem exact care sunt măsurile care ar putea genera efecte favorabile şi când vom fi pregătiţi să comunicăm vom comunica, dar încă o dată spun – totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice”, a mai declarat Orban.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com