Oprea (ADR): Implementarea platformei de identificare digitală va permite cetăţenilor să acceseze servicii publice din România şi UE

Oprea (ADR): Implementarea platformei de identificare digitală va permite cetăţenilor să acceseze servicii publice din România şi UE

Implementarea Platformei Software Centralizate pentru Identificare Digitală (PSCID) va permite cetăţenilor să-şi creeze un singur cont pentru a se interconecta şi a accesa atât servicii publice din România, cât şi servicii publice din întreaga Uniune Europeană, a declarat într-o conferinţă de presă, Octavian Oprea, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), conform AGERPRES.

„În ultimul an pandemia ne-a demonstrat că viitorul României va fi digital sau va fi pierdut. Fără digitalizare România nu poate progresa din punct de vedere economic, dar nici din punct de vedere social. Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală are rolul de a conferi fiecărui cetăţean român posibilitatea de a accesa electronic fiecare serviciu public al administraţiei publice centrale, cât şi locale. Platforma va ajuta cetăţenii români să utilizeze un mecanism similar cu cel pe care îl utilizează, astăzi, de la platforme precum Facebook sau Gmail, atunci când doresc să acceseze diverse platforme private. Acest proiect este crucial pentru cetăţenii români, dar şi pentru administraţia publică, deoarece vom avea o metodă de acces securizată, unică, fără de care n-am putea livra servicii electronice de calitate. Odată cu implementarea acestei platforme vom avea garanţia că persoana care solicită un serviciu public este chiar persoana în cauză. De-a lungul timpului ne-am lovit de diverse bariere create de faptul că anumite instituţii nu puteau identifica prin metode sigure cetăţenii care solicită diverse servicii publice. Cetăţenii români vor intra în rândul cetăţenilor din Uniunea Europeană şi la capitolul identificare digitală. Platforma va oferi cetăţenilor români posibilitatea de a se interconecta şi de a accesa atât servicii publice din România, cât şi servicii publice din întreaga Uniune Europeană”, a afirmat Oprea.

Acesta a adăugat că platforma, ce ar trebui să fie finalizată până la jumătate anului 2023, este un nod complementar eIDAS – regulamentul UE privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa unică europeană.

„PSCID va aduce nenumărate beneficii cetăţenilor români. În primul rând, nu ne vom mai identifica cu 6, 7, 8, 10 seturi de credenţiale în faţa instituţiilor publice. Ne vom crea un cont o singură dată în viaţă, vom trece print-un proces de autentificare extrem de sigur. Ni se va scana cartea de identitate atât cea simplă, cât şi cea electronică, după care vom trece printr-un proces de lifeness recognision prin care platforma va avea capacitatea să facă matching-ul între informaţiile extrase din cartea de identitate, cât şi din informaţiile extrase din procesul lifeness recognision. Nu vom mai avea nevoie de copii după documente, nu vom mai fi obligaţi să stăm la cozi pentru a obţine diverse servicii publice. E foarte important că prin implementarea PSCID dorim ca cetăţeanul român să-şi recapete încrederea şi siguranţa în instituţiile publice. Odată cu implementarea acestei platforme, România va intra în rândul ţărilor din vestul Europei, va fi la nivelul Estoniei şi al tuturor celorlalte ţări din Uniunea Europeană care au reuşit să implementeze până în acest moment o platformă de identificare digitală. Un aspect foarte important pe care nu aş vrea să îl omit este că PSCID va fi inclusiv acel e-wallet, despre care toată lumea vorbeşte în aceste zile. E vorba despre acel portofel electronic în care şi cetăţenii români vor avea posibilitatea de a-şi încărca documentele, certificatul de vaccinare şi multe altele care în acest moment sunt în format electronic. Statul român va avea un e-wallet interconectat cu reţeaua europeană de servicii de încredere”, a explicat şeful ADR.

Proiectul PSCID – Platformă Software Centralizată pentru Identificare Digitală, ce permite interconectarea acesteia cu baze de date, este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Valoarea totală a proiectului este de 99.939.410 lei, din care 84.285.767,64 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din FEDR, prin POC, 13.649.956,12 lei – cuantum eligibil nerambursabil din bugetul naţional, respectiv 1.998.688,24 lei – valoarea co-finanţării eligibile a beneficiarului.

Pe lista obiectivelor specifice ale proiectului se află: constituirea Registrului Electronic Naţional de Identităţi Electronice în cadrul căruia se vor regăsi Identităţile Electronice ale tuturor consumatorilor de servicii electronice de eGuvernare; interconectarea cu portalul de acces unitar şi securizat la serviciile electronice de eGuvernare şi înrolarea cetăţenilor la serviciile dorite; interconectarea cu Catalogul Serviciilor Electronice de eGuvernare la care cetăţenii se vor înrola prin intermediul PSCID; creşterea gradului de utilizare a serviciilor de eGuvernare printr-o modalitate consecventă şi simplificată de autentificare şi accesare (inclusiv SSO – Single Sign ON); înrolarea în cadrul PSCID a sistemelor şi serviciilor electronice de eGuvernare din România; înrolarea în cadrul PSCID a furnizorilor de identitate (publici şi privaţi) existenţi; interconectarea PSCID cu nodul eIDAS naţional; reducerea riscului în utilizarea serviciilor de eGuvernare şi diminuarea posibilităţii de furt de identitate.

Perioada de implementare a PSCID este cuprinsă între 1 septembrie 2020 şi 31 august 2023, se arată pe site-ul ADR.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Autoritatea pentru Digitalizarea României / Facebook