Producția mondială de vin va coborî cu 5% în 2016, comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producția în Franța și Africa de Sud, însă, în cazul României, este așteptată o creștere de 37%, cea mai mare înregistrată la nivel mondial, potrivit estimărilor publicate joi de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), informează AFP, preluat de AGERPRES.
Potrivit OIV, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producție, pentru 2016 fiind estimată o producție de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.
În schimb, producția mondială de vin în 2016 este estimată la 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai puțin decât în 2015. OIV subliniază că este vorba de una dintre cele mai mici producții din ultimii 20 de ani, care este însă marcată de situații foarte diferite din cauza evenimentelor climatice.
În acest context, Italia ar urma să-și păstreze poziția de cel mai mare producător mondial de vin, cu 48,8 milioane hectolitri (-2% comparativ cu 2015), urmată de Franța, cu o producție de 41,9 milioane hectolitri (-12%). Urmează Spania, cu o producție de 37,8 milioane hectolitri (creștere de 1% comparativ cu 2015), SUA — cu o producție de 22,5 milioane de hectolitri (+2%), și Australia — cu o producție de 12,5 milioane de hectolitri (+5%).
Scăderi semnificative ale producției de vin s-au înregistrat în emisfera sudică, în special în Chile (minus 21%, până la 10,1 milioane hectolitri), Argentina (minus 35%, până la 8,8 milioane hectolitri), Brazilia (minus 50%, până la 1,4 milioane hectolitri) și Africa de Sud (minus 19%, până la 9 milioane hectolitri).
Producția mondială de vin a atins un nivel record de 276,6 milioane de hectolitri în 2013, dar de atunci a scăzut din cauza numeroaselor probleme climatice.
Foto: economica.net