Alina Cristiana Tache, elevă în clasa a XI-a la profilul filologie bilingv engleză, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, este câștigătoarea din România a concursului „Juvenes Translatores”, informează un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 28 de elevi din învățământul secundar, câte unul din fiecare stat membru, vor fi invitați la Bruxelles pe 6 aprilie pentru a-și primi trofeele de la comisarul european responsabil pentru buget și resurse umane, Gunther Oettinger. Pe lângă trofeu, câștigătorii vor primi un premiu și o diplomă.
„Îi adresez felicitările mele elevei Alina Cristiana Tache, câștigătoarea din România a celei de-a zecea ediții a concursului! Părinții și profesorii săi trebuie să fie foarte mândri de această realizare și o aplaud pentru că a răspuns provocării și a dat dovadă de un talent atât de promițător”, a spus comisarul Gunther Oettinger, citat în comunicat.
Pentru a zecea oară din 2007, peste 3 000 de elevi din întreaga Uniune Europeană au tradus texte având ca subiect limbile străine și traducerea. Ei au putut alege oricare dintre cele 552 de combinații posibile între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.
Pasionată de limbile străine și deja extrem de interesată de profesia de traducător, câștigătoarea din România a tradus din germană în română și este convinsă că obținerea premiului Juvenes Translatores va avea consecințe pozitive asupra viitoarei sale cariere.
„Ce este însă uimitor în privința Alinei este faptul că, deși nu a călătorit și nu a învățat în țările de limbă germană, reușește cu multă ușurință și naturalețe să atingă în eseurile și traducerile ei subtilități ale limbii germane care atestă nu numai talentul său, ci și efortul și pasiunea care îl susțin”, a declarat profesoara de limba germană a câștigătoarei, Carmen Minculescu.
Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene a organizat Concursul „Juvenes Translatores” („Tineri Traducători”, în latină) în fiecare an, începând din 2007. Obiectivul său este de a promova studiul limbilor străine în școli și de a le oferi tinerilor elevi posibilitatea să vadă cum este să fii traducător. Concursul se adresează liceenilor în vârstă de 17 ani și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din întreaga Uniune Europeană.
Foto: AGERPRES