Singurul produs lactat de origine protejată la nivel european din România, Telemeaua de Ibăneşti, şi unicul producător de rabarbură din ţară, în cultură organizată, Mircea Munteanu, participă alături de aproape 70 de meşteşugari şi producători la a treia ediţie a Târgului Cetăţii de la Târgu Mureş, informeazã AGERPRES.
Alături de rabarbura provenită din cultura de la Nadeş, o plantă extrem de rezistentă, care nu necesită tratamente şi stropiri, fiind 100% bio şi de Telemeaua de Ibăneşti, al cărei secret este apa sărată provenită din murătorile (fântânile) naturale din satul Orşova, de la Târgul Cetăţii doritorii mai pot cumpăra pâine de casă, mezeluri tradiţionale, brânzeturi, sucuri şi siropuri de fructe, băuturi, dulceţuri, miere, murături, conserve, legume, ulei presat la rece, peşte, bere, ceaiuri, plante aromatice, dulciuri şi multe altele.
La Târgul Cetăţii participă circa 70 de producători şi mici artizani din judeţele Mureş, Alba, Harghita, Covasna, Suceava, Sibiu, Braşov, Cluj şi Bacău.
Evenimentul este organizat de Asociaţia ‘Mercur’ în parteneriat cu Primăria Târgu Mureş şi Direcţia pentru Agricultură a judeţului Mureş şi are ca scop sprijinirea şi promova producătorilor locali şi încurajarea consumului de produse alimentare locale.
Târgul se desfăşoară începând de vineri până duminică, pe bulevardul Cetăţii, va fi deschis de la ora 10,00 până la ora 19,00 iar programul de duminică va fi până la ora 18,00.
În cele trei zile de târg, pe miniscena special amenajată în interiorul târgului, elevi ai Şcolii Populare de Artă, de la clasele de muzică uşoară şi populară, susţin concerte şi recitaluri.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]